S* L* D** C******** S**
DebitorS** F******** S**
LichidatorD***
CreditorA** T****
CreditorM******* S***
LichidatorPentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, în care va prezenta demersurile efectuate şi demersurile ce urmează a fi efectuate în continuare, la care va ataşa toate publicaţiile, inclusiv dovada publicării în B.P.I. a raportului de activitate întocmit, precum şi înscrisurile emise, neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic putând duce la aplicarea unei amenzi. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar, să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 10.11.2022Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publica?iile, inclusiv dovada publicării în B.P.I. a raportului de activitate întocmit, precum şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciul Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar şi să îl publice în B.P.I., dovezile de publicare urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 09.06.2022În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea la Serviciul Arhivă, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar ?i să-l publice în B.I.P., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 03.02.2022În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l publice în B.I.P., dovezile de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 30.09.2021Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun. În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, Acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite Serviciului Arhivă copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l depună la dosar, să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 08.04.2021În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Rezolutie din 26.11.2020În temeiul disp. art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, acordă termen administrativ de control, pentru când administratorul / lichidatorul judiciar va depune la dosar raport de activitate cu cel puţin 7 zile înainte de termenul acordat, la care va ataşa toate publicaţiile şi înscrisurile emise. Totodată, pune în vedere administratorului / lichidatorului judiciar să verifice şi să ridice de la dosar duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le comunice cu petenţii şi să le publice în B.I.P., dovezile de comunicare, respectiv de publicare în B.P.I. urmând a le depune la dosar.
Incheiere de sedinta din 25.06.2020În considerarea Hotărârii nr. 28 din 19.12.2019 a Colegiului de Conducere Tribunalului Timiş, prin care s-a dispus desfiinţarea completului de judecată nr. C3 Sindic cu toate componentele sale şi repartizarea ciclică a dosarelor aflate pe acest complet, dosarul cu nr. de mai sus a fost alocat completului C1 NS/MA şi cum la data de 29.04.2020, completul C1 NS/MA, căruia i-a fost alocată prezenta cauză, nu are programată şedinţă de judecată, instanţa va preschimba termenul de judecată de la data de 29.04.2020, ora 9,00 , sala 174 la data de 25.06.2020, ora 9,00, sala 174.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun
Incheiere de sedinta din 27.11.2019pentru îndeplinirea formalităţilor necesare închiderii procedurii
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Ia act de decizia creditorului majoritar
Hotarare intermediara 852/2019 din 26.06.2019pentru citarea lichidatorului cu men?iunea de a reface raportul cauzal, cu respectarea dispozitiilor legale
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Deschide procedura.
Hotarare intermediara 1205/2018 din 24.10.2018