A***** I***
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 400/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia privind pe inculpatul A.I., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de punerea in circulatie sau conducerea unui vehicul neînmtriculat, fapta prev şi ped de art. 334 alin. 1 cod penal şi conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, prev şi ped de art. 336 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 38 cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat şi citarea acestuia pentru termenul de judecată din data de 12.06.2018. Dispune emiterea unei adrese către Inspectoratul de Politie Judetean Olt în vederea comunicării fişei de cazier judiciar a inculpatului . În conformitate cu art.346 alin.1 teza a II-a C. proc. pen., dispune comunicarea prezentei încheierii inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinta publica, azi, 03.04.2018.
Incheiere finala dezinvestire 65/2018 din 03.04.2018