B***** M****
ReclamantM******** E****
PârâtM******** M*****
PârâtP******* D*****
PârâtRespinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul reclamantul Balici Mihai cu pârâţii M******** E****, M******** M***** şi P******* D*****. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cale de atac ce se va depune la Judecătoria Darabani. Pronunţată azi, 18.12.2018, în condiţiile art.396 alin.(2) C.proc.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1315/2018 din 18.12.2018În temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea cauzei la data de 18.12.2018. Potrivit art.396 alin.2 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 decembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2018Admite cererea formulată de apărătorul pârâtului prin care solicită acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării. Amână judecata cauzei la data de 12.12.2018, dată pentru care se vor cita părţile care nu au termenul în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 21.11.2018În temeiul art. 177 alin.3 Cod de procedură civilă, constată îndeplinită de către reclamant obligaţia de plată a taxei judicire de timbru. Dispune continuarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.08.2018.
Incheiere de sedinta din 23.08.2018În temeiul art. 200 alin. 3 Cod de procedură civilă, dispune anularea cererii având ca obiect obligaţia de a face, formulată de reclamantul B***** M****. Cu drept de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţa camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 04 iunie 2018.
Incheiere de sedinta din 04.06.2018