L*** D****** M*****
InculpatL*** L*****
Parte responsabilă civilmenteL*** M*******
Parte responsabilă civilmenteS******** D* P********* D* P* L**** T********* O**
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 511 C.proc.pen., rap. la art. 65 din Legea nr. 253 din 19.07.2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, constată îndeplinite condiţiile privind punerea în executare a măsurii educative a stagiului de formare civică pe o perioadă de 3 luni dispusă prin sentinţa penală sentinţa penală nr.4/16.01.2019 ,pronunţată de Judecătoria Corabia în dosar nr.447/213/2018, definitivă prin decizia penală nr.779/21.05.2019 a Curţii de Apel Craiova, aplicată inculpatului L*** D****** M***** , pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere fapta prev de art 335 alin1 Cp cu aplic art. 113 alin.2 Cp şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fapta prev. si ped de art. 337 alin.1, cu aplic art. 113 alin.2 Cp, toate cu aplic art. 38 alin.1 Cp Pune în vedere persoanei condamnate minore să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Olt, în data de 21.06.2019,ora 10.00 Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pronunţată în şedinţă publică azi data de 20.06.2019.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019În baza art. 335 alin. 1 C.pen., art.337 al.1 Cp,cu aplic.art.38 al.1 Cp, cu aplic. art. 374 alin. 4, art. 375 si art.396 alin.10 C.pr.pen., cu aplicarea art. 113 al.3 C.pen., rap. la art. 114 alin. 1 C.pen., art. 115 alin. 1 lit. a C.pen., art. 117 C.pen., art. 129 alin. 1 C.pen., aplica inculpatului L*** D****** M***** masura educativa neprivativa de libertate constând în stagiul de formare civica pe o perioada de 3 luni, sub coordonarea Serviciului de Probatiune Olt, pentru savârsirea infractiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere fapta prev de art 335 alin1 Cp cu aplic art. 113 alin.2 Cp si refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, fapta prev. si ped de art. 337 alin.1, cu aplic art. 113 alin.2 Cp, toate cu aplic art. 38 alin.1 Cp În temeiul art.121 alin.1 lit. a C.pen. impune inculpatului ca pe durata executarii masurii educative: a) sa urmeze un curs de pregatire scolara sau formare profesionala; b) sa se prezinte la serviciul de probatiune la datele fixate de acesta. Supravegherea executarii obligatiilor se va face sub coordonarea Serviciului de Probatiune Olt, conform art.121 alin.3 C.pen. Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 123 C.pen. referitoare la consecintele comiterii unei noi infractiuni în timpul executarii masurii educative sau ale nerespectarii, cu rea credinta, a conditiilor de executare a masurii educative sau a obligatiei impuse. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.p en. obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul aparatorului din oficiu, în suma de 260 lei, avocat Asanica Dana , delegatia nr.324/2018, ramâne în sarcina statului Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronuntata în sedinta publica, azi 16.01.2019.
Hotarare 4/2019 din 16.01.2019Acorda termen de judecata la 16.01.2019 pentru a se prezenta inculpatulla instanţa
Incheiere de sedinta din 14.11.2018Acorda termen de judecata la 14.11.2018 pentru a se prezenta la instanţa partile responsabil civilmente
Incheiere de sedinta din 19.09.2018Acorda termen de judecata la 19.09.2018, pentru cand se emite adresa catre Serviciul de probatiune Olt pentru a întocmi un referat cu privire la inculpat
Incheiere de sedinta din 23.05.2018În baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.561/P/2017 din 08.02.2018 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Corabia, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul L*** D****** M*****, citarea acestuia pentru termenul de judecată din data de 23.05.2018, precum si a partilor responsabil civilmente şi Serviciului de Probatiune Olt. Se emite adresa catre Baroul Olt pentru a desemna un aparator din oficiu pentru asistarea inculpatului. Se solicita Serviciului de Probatiune Olt referatul de evaluare. În conformitate cu art.346 alin.1 teza a II-a C. proc. pen., dispune comunicarea prezentei încheierii inculpatului, partilor responsabil civilmente şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.03. 2018