S********** S**
PetentA************ N******** A**** R***** - A************ B******* D* A** A********** S******* D* G********** A A***** T********
IntimatRespinge plângerea formulată de petentul S.C. Fishalex S.R.L. împotriva procesului verbal de constatare ?i sanc?ionare a contraven?iilor seria ANAR nr. 0007240/10.07.2018 în contradictoriu cu intimata Administra?ia Na?ională Apele Române – Administra?ia Bazinală de Apă Arge? - Vedea - Serviciul de Gospodărire a Apelor Teleorman ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Alexandria. Pronun?ată astăzi, 20.05.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1251/2019 din 20.05.2019În temeiul art. 22 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 32 din OG 2/2001, revine cu adresă către intimată, cu menţiunea ca până la termenul acordat la data de 20.05.2019, să depună la dosarul cauzei toate documentele avute în vedere la constatarea faptei şi aplicarea sancţiunii, respectiv planşele sau mijloacele de probă avute în vedere la aplicarea amenzii, precum şi delegaţia agenţilor constatatori, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare pentru conducătorul instituţiei în caz de neconformare, cu menţiunea ca este ultimul termen acordat în acest sens. De asemenea pentru acest termen, respinge cererea formulată de reprezentantul petentului în sensul aplicării unei amenzi judiciare intimatei. Amână judecarea cauzei la data de 20.05.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 08.04.2019În temeiul art. 255 raportat la art. 258 Cod de procedură civilă, încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind ca fiind concludentă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei. În temeiul art. 22 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 32 din OG 2/2001, dispune emiterea unei adrese către intimată, cu menţiunea ca până la termenul acordat la data de 08.04.2019, să depună la dosarul cauzei toate documentele avute în vedere la constatarea faptei şi aplicarea sancţiunii, respectiv planşele sau mijloacele de probă avute în vedere la aplicarea amenzii, precum şi delegaţia agenţilor constatatori, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare pentru conducătorul instituţiei în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 11 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019În temeiul art. 153 Cod de procedură civilă, dispune refacerea procedurii de citare cu petenta, şi dispune citarea acesteia în mod corect, sub numele de SC FISHALEX SRL. Proroga discutarea celorlalte aspecte pentru termenul următor ce se va acorda la data de 11.02.2019. Se va amâna judecarea cauzei la data de 11.02.2019, pentru când citează petenta, intimata având termen în cunoştinţă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 03 decembrie, 2018.
Incheiere de sedinta din 03.12.2018