S****** C*********
IntimatÎn baza art. 485, al. 1, lit. a C. pr. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu inculpatul S****** C********* DANIEL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335, al. 1 C. pen. care a făcut obiectul cauzei penale nr. 91/P/2018. În baza art. 335, al. 1 C. pen. stabileşte pentru inculpatul S****** C********* DANIEL pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (fapta din 07.01.2018). În baza art. 83, al. 1 C. pen. dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite pentru inculpat, pe un termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 84, al. 2 şi art.85, al. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 C. pen., supravegherea obligaţiilor va fi asigurată de Serviciul de Probaţiune Drobeta Tr. Severin. În baza art. 83, al. 4 şi art. 88, al. 1 şi 3 C. pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la faptul că nerespectarea cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse ori a măsurilor de supraveghere stabilite, precum şi săvârşirea unei alte infracţiuni intenţionate sau cu intenţie depăşită, pe parcursul termenului de supraveghere, va atrage revocarea amânării aplicării pedepsei, aplicarea pedepsei şi executarea ei în întregime. În baza art. 274, al. 1 C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 (trei sute) lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca suma de 230 lei reprezentând onorariu pentru avocat Vătuiu Ramona, apărător desemnat din oficiu pentru potrivit delegaţiei nr. 1438 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 03.05.2018 să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.05.2018 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Hotarare 794/2018 din 08.05.2018