O**** M****
InculpatB*** I***** G*******
Parte vătămatăI*** V******** M*******
Parte vătămatăJ***** M****** C*******
Parte vătămatăŞ****** E****
Parte vătămatăAdmite în parte cererile formulate de inculpatul O**** M****, în sensul că înlătură depoziţia martorei Vasilescu Diana, aflată la filele 96-98 volum I dosar de urmărire penală nr 45/D/P/2017 al DIICOT - SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI. Respinge restul cererilor formulate de apărătorul inculpatului O**** M**** ca neîntemeiate. În baza art.346 alin.2 C.pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr 45/D/P/2017 al DIICOT SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI, fiind respectate dispoziţiile art.328 C.pr.pen., privind legalitatea administrării probelor, cât şi respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală, constatând că instanţa este competentă din punct de vedere material, teritorial şi funcţional să soluţioneze prezenta cauză. În baza art.346 alin.2 C.pr.pen dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul O**** M****, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: - trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a C.p. cu aplic. art. 35 alin.1 C.p. si art. 5 C.p.( 3 infracţiuni ) -proxenetism in forma continuata, fapta prev. de art. 213 alin. 1 din C.P. cu aplic. art. 35 alin. 1 din C.P.( 3 infracţiuni) , toate cu aplicarea art 38 Cp. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Prezenta se va comunica de îndată procurorului, inculpatului, persoanelor vătămate şi părţilor civile. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.02.2019
Incheiere finala dezinvestire 60/2019 din 20.02.2019Amână pronunţarea la data de 20.02.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.02.2019Amână pronunţarea la data de 14.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2019Admite în parte, cererile si excepţiile formulate de inculpatul O**** M**** cu privire la rechizitoriul nr. 4553/D/P/2018 al Parchetului de pe lângă ICCJ – DIICOT SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI. Admite sesizarea din oficiu privind pe inculpatul O**** M****. Constată competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Prahova. Considerăm că, în condiţiile în care a existat o cerere a apărătorului ales al inculpatului de a participa la audierea tuturor persoanelor din dosar, şi nu există dovezi că acesta a fost înştiinţat despre audierea acestor persoane, apreciem că s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, urmând să fie înlăturate toate declaraţiile din dosarul cauzei după data de 28.06.2017, la care nu a participat apărătorul inculpatului. În contextul in care, în citativul rechizitoriului, nu se regăsesc calităţile persoanelor indicate, urmează ca organul de urmărire penală să precizeze calităţile acestora, în vederea citării. Respinge restul excepţiilor şi cererilor formulate de apărătorul inculpatului ca neîntemeiate. În baza art. 345 alin.2. c.p.p. dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă ICCJ- DIICOT în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, în termen de 5 zile de la comunicare, printr-un act vizat sub aspectul legalităţii si temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, procurorul urmând a comunica judecătorului de camera preliminara daca menţine dispoziţia de trimitere în judecata sau solicită restituirea cauzei. Cu drept de contestaţie odată cu încheierea ce se va pronunţa conform art. 346 c.p.p. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu azi, 05.12.2018
Incheiere camera preliminara 455/2018 din 05.12.2018Amână pronunţarea la data de 05.12.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2018Amână pronunţarea la data de 04.12.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2018Amana pronunţarea la data de 27.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2018