G******* I***** B******* a***** a*** L**** D***
InculpatÎn baza art. 237 alin. 1 C.p.p. respinge propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ICCJ- DIICOT- Serviciul Teritorial Timi?oara privind prelungirea arestării preventive faţă de inculpatul GEORGIEV IVAYLO BISEROV. În baza art. 237 alin. 2 C.p.p., 242 alin. 2 C.p.p. rap. la art.202 alin. 1-3 C.p.p., art. 202 alin. 4 lit. b C.p.p. şi art. 211 C.p.p. dispune înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar faţă de inculpatul GEORGIEV IVAYLO BISEROV, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 20.10.2018 şi până în data de 18.12.2018 inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) Cod procedură penală pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul GEORGIEV IVAYLO BISEROV trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi si libertăţi sau la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) Cod procedură penală pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depă?ească limita teritorială a Jude?ului Timiş, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu ia legătura cu ceilal?i inculpaţi, respectiv cu: HAREZ KAZI BAK, SAEED DELDAR WASMAN SAEED, FIT LAVINIUS NICOLAE, MARIN LUCIAN, KESKINLER DOGAN, KADR SARDAR WASYAR, BAQALTI SLEMAN AZAR ALIAS, AMIN MAHMMED SARKAWT, ABUBAKR HYMEN AHMED, ALI HAYDAR, YILMAZ RAMAZAN, şi să nu comunice cu ace?tia direct sau indirect, pe nicio cale; c) să nu deţină, să nu folosească si să nu poarte arme; În baza art. 215 alin.3 şi 7 C.p.p., atrage aten?ia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credin?ă a obliga?iilor care îi revin pe durata controlului judiciar sau a săvâr?irii unei noi infrac?iuni, pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestului preventiv. În baza art.215 alin.4 C.p.p., supravegherea respectării de către inculpatul a obliga?iilor care îi revin pe durata controlului judiciar se efectuează de poliţia Sânnicolau Mare. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare la expirarea duratei arestări preventive, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 242 alin. 1 C.p.p. respinge solicitarea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.273 al.5 C.p.p., dispune plata onorariului interpretului de limbă bulgara din fondurile Ministerului Justi?iei special alocate reprezentând cf. facturii seria TM nr. 000034 şi seria TM nr. 000035. Cu contesta?ie 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.10.2018, ora 14.00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 173/2018 din 15.10.2018