G****** S**** S**
ReclamantS******* C***** J******* D* U****** A***
PârâtAdmite excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu şi în consecinţă: Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta S.C. Graphic Space S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 109.921,16 RON, reprezentând contravaloarea facturii seria GPHI nr.16004 din 31.01.2017 emise pentru serviciile prestate conform Contractului de servicii nr.3954/20.02.2015 şi a actului adiţional nr.1 la acest contract, obligarea pârâtei la eliberarea garanţiei de bună execuţie în valoare de 634,79 RON şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0,10% pe zi calculate potrivit art.11.2 de la scadenţă, respectiv din data de 28.04.2017 şi până la achitarea integrală a debitului, până la data redactării acţiunii în cuantum de 34624,80 RON. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare, recurs ce se depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.04.2018.
Hotarare 259/2018 din 04.04.2018