T**** V***** C*******
CondamnatAdmite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect transferul persoanei condamnate T**** V***** C*******, deţinut în Centrul Penitenciar - „La Moraleja” , în Duenas ( Palecia) - Spania. Recunoaşte în parte, numai sub aspectul laturii penale a cauzei sentin?a penală nr. 63/18.02.2015 a Curţii Regionale din Malaga –Secţia a II-a ,în ceea ce priveşte pe condamnatul T**** V***** C*******, definitivă la 01.03.2016. Constată că prin această hotărâre numitul T**** V***** C******* a fost condamnat la o pedeapsă principală de 28 de ani închisoare (12740 zile închisoare) pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de obligarea la practicarea prostitu?iei prev. de art. 188 pct. 1,2 şi 4 b din Codul penal Spaniol, fapte săvârşite în perioada iunie 2012-12.09.2012, ( respectiv 2 persoane minore şi 5 persoane majore ). Constată că faptele sunt prevăzute ca infracţiuni şi de legea penală română respectiv infracţiunea de proxenetism prev. de art. 213 alin. 1 ,2 şi 3 Codul penal ( 2 acte materiale faptă săvâr?ită faţă de minore şi 5 acte materiale faptă săvâr?ită de persoane majore). În baza disp. art. 154 alin. 6 din Legea nr. 302/2004/R privind cooperarea judiciară în materie penală, adaptează pedeapsa închisorii aplicată condamnatului Turcu Vasile Cristian de către instan?ele spaniole şi dispune ca acesta să execute pedeapsa principală de 15 ( cinsprezece ) ani închisoare. În baza disp. art. 154 alin 6 din Legea nr 302/2004/R dispune ca persoana condamnată T**** V***** C******* să execute într-un penitenciar din România pedeapsa principală de 15 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate T**** V***** C******* perioada efectiv executată în Spania, respectiv de la 12.09.2012 la 14.09.2012 (3 zile) de la 15.09.2012 până la 15.03.2016 (1278 zile) şi de la 16.03.2016 la zi. Conform art.154 alin 2 din Legea nr. 302/2004/R dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei conform codului de procedură penală, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri . În temeiul art.154 alin. 10 din Legea nr 302/2004/R dispune comunicarea unei copii de pe dispozitiv şi de pe hotărâre persoanei condamnate T**** V***** C******* la Centrul Penitenciar - „La Moraleja”, în Duenas (Palecia) - Spania. Conform art.153 alin. 12 din Legea nr. 302/2004/R după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri un exemplar al acestei şi al mandatului executării pedepsei închisorii se comunică autorităţii competente statului emitent; Centrului de Cooperare Poli?ienească Interna?ională din cadrul Inspectoratului General al Poli?ei Române şi în copie ministerului Justiţiei –Direcţia Drept International şi Cooperare Judiciară –Serviciul de Cooperare Judiciară în Materie Penală. Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate cu prezenta solu?ionarea cauzei, rămân în sarcina statului. Suma de 260 lei, reprezentând onorariului avocat desemnat din oficiu ( avocat Tifrea Sorina) va fi avansat din fondul Ministerului Justi?iei către Baroul Gala?i. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.08.2018.
Hotarare 100/2018 din 01.08.2018Amana pronuntarea pentru 01.08.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.07.2018