D******* G******* R******** A F********* P****** C************************ J******** A F********* P****** S*** M***
CreditorS* H*** D* S**
DebitorC***** L* 2*** S***
Lichidator judiciarTermen rămas fără obiect. Prin sentinta civilă nr. 353/2020 din 28/10/2020 a fost închisă procedura falimentului.
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar C. LJ 2000 SPRL. În temeiul art.175 alin. (2) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC H.DA SRL. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Descarcă judecătorul sindic, administratorul/lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitort şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, actionari sau asociati. În temeiul art. 179 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorului, administratorului special, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administratia Judeteană a Finantelor Publice Satu Mare, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea prezentei hotărâri prin publicare în BPI. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 Octombrie 2020.
Hotarare 353/2020 din 28.10.2020Ia act de Raportul de activitate nr. 7 depus la dosar şi acordă termen administrativ la data de 02.12.2020, ora 10,00, dată pentru când lichidatorul judiciar va întocmi şi depune la dosar un nou raport de activitate privind stadiul procedurii falimentului.
Rezolutie din 02.09.2020Stabileste termen administrativ la data de 02.09.2020,pentru continuarea procedurii şi depunerea unui raport de activitate.
Rezolutie din 13.05.2020Stabileste termen administrativ la data de 13.05.2020, pentru continuarea procedurii falimentului şi depunereea unui nou raport de activitate.
Rezolutie din 19.02.2020Stabileste termen administrativ pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din averea falitei şi depunerea unui nou raport de activitate privind derularea procedurii falimentului.
Rezolutie din 27.11.2019Stabileste termen administrativ la data de 27.11.2019, pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din averea falitei şi depunerea unui nou raport de activitate privind derularea procedurii falimentului.
Rezolutie din 18.09.2019Ia act de raportul de activitate nr. 1138/05.04.2019 şi fixează termen administrativ în vederea evaluării bunurilor şi valorificarea acestora, respectiv soluţionarea acţiunii privind angajarea răspunderii.
Rezolutie din 24.04.2019Ia act de Hotărârea Adunării creditorilor din data de 22.01.2019 privind înlocuirea lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi cu lichidatorul judiciar C***** L* 2*** S***.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Stabileste termen administrativ pentru data de 23.01.209, dată pentru când lichidatorul judiciar va depune un nou raport de activitate privind derularea procedurii falimentului.
Rezolutie din 21.11.2018Ia act de tabelul deginitiv de creante nr. 72970IS/20.08.2018. Acordă termen administrativ pentru data de 21.11.2018, datză pentru când lichidatorul judiciar va depune la dosar un raport de activitate privind derularea procedurii falimentului.
Incheiere de sedinta din 29.08.2018Ia act de raportul de verificare a creanţelor şi tabelul preliminar depuse la dosar; dispune afişarea tabelului la iuşa instanţei şi menţine termenul din data de 29.08.2018 pentru definitivarea tabelului de creanţe.
Incheiere de sedinta din 08.08.2018Admite cererea administratorului judiciar provizoriu . În baza art. 145 alin. (1) lit. D, raportat la art. 97 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, Dispune intrarea în faliment a debitoarei. În baza art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, dispune dizolvarea debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. În baza art. 145 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014, dispune confirmarea în calitate de lichidator judiciar a administratorului judiciar, desemnat potrivit prevederilor art. 73 din acelaşi act normativ, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014. În baza art. 145 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă, cu privire la intrarea în faliment a debitoarei. Fixează termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor la data de 23.07.2018, conform dispoziţiilor art. 100 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2014. Menţine termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 08.08.2018, ora 10,00, conform dispoziţiilor art. 100 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014. Menţine termenul pentru definitivarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 29.08.2018, ora 10,00, conform dispoziţiilor art. 100 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Menţine data şedinţei adunării creditorilor la data de 13.08.2018, la sediul administratorului judiciar conform dispoziţiilor art. 100 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014, dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicarea hotărârii prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă; cererea de apel se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.07.2018.
Hotarare intermediara 352/2018 din 18.07.2018Ia act de primul raport al procedurii de insolvenţă cuprinzând propunerea de intrare în faliment în formă simplificată. În vederea soluţionării propunerii dispune citarea părţilor prin BPI pentru termenul stabilit prin calendar la data de 18.07.2018, termen pentru care practicianul în insolvenţă va depune raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă şi dovada publicării în BPI a raportului cu propunere de intrare în faliment.
Incheiere de sedinta din 27.06.2018Admite cererea formulată de către creditoarea DIRECTIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANTELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA prin ADMINISTRATIA JUDETEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE SATU MARE, împotriva debitoarei SC HONG DA SRL. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva SC HONG DA SRL. În temeiul art. 73 şi 45 lit. d), teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 şi art. 59 din Legea nr. 85/2014, şi fixează onorariul provizoriu al practicianului în insolventă suma de 1000 lei/lună. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune administratorului judiciar provizoriu să efectueze notificările prevăzute la art. 99 şi 100 din Legea nr. 85/2014 creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru efectuarea menţiunii. În temeiul dispoziţiilor art. 75 coroborate cu cele ale art. 76 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii instanţelor judecătoreşti în a căror circumscripţie se află sediul debitoarei declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată, şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 58 alin. 1 lit. a şi de art. 92 din Legea nr. 85/2014 la data de 27.06.2018,ora 10,00. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 58 alin. 1 lit. b şi de art. 97 din Legea nr. 85/2014 la data de 18.07.2018,ora 10,00. Fixează termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor la data de 23.07.2018, conform dispoziţiilor art. 100 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2014. Fixează termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar de creanţe la data de 08.08.2018,ora 10,00, conform dispoziţiilor art. 100 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2014. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 29.08.2018,ora 10,00, conform dispoziţiilor art. 100 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 13.08.2018, la sediul administratorului judiciar conform dispoziţiilor art. 100 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2014. Dispune administratorului judiciar provizoriu deschiderea contului special de depozit bancar prevăzut de art. 39 din Legea nr. 85/2014. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în BPI. Pronunţată în şedinţa publică din 06 Iunie 2018.
Hotarare intermediara 285/2018 din 06.06.2018pentru recomunicarea cererii cu debitoarea.
Incheiere de sedinta din 09.05.2018pentru recomunicarea cererii cu debitoarea,cu mentiunea în atentia factorului postal să afişeze înstiintarea iar plicul să-l predea la Primărie pentru comunicarea actelor cu debitoarea,urmând ca Primăria să trimită la dosar dovada de primire a actelor după care va înainta la dosar dovada de comunicare sau necomunicare a actelor debitoarei.
Incheiere de sedinta din 11.04.2018pentru a se comunica cererea cu debitoarea.
Incheiere de sedinta din 13.03.2018