Dosar 4623/292/2018 din 18.12.2018

succesiune ÎNDREPTARE EROARE - ÎNLĂTURARE OMISIUNI


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4623/292/2018
Data dosar:
18.12.2018
Instanta:
Judecătoria Roșiori de Vede
Departament:
SECŢIE FOND
Obiect:
succesiune ÎNDREPTARE EROARE - ÎNLĂTURARE OMISIUNI
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.07.2022 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 civil
  • Încheiere

    Înch./Admite, în parte, cererea. Dispune îndreptarea erorilor materiale strecurate în încheierea din 06 aprilie 2022, prin care au fost înlăturate omisiunile din sentinţa civilă nr. 491 din data de 17 iunie 2020 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, în sensul că pentru suprafaţa de 0,1800 ha teren se menţionează că este amplasată în T16, în loc de T 15, şi are ca vecin pe latura de Nord pe Ciuca Tudor, în loc de Cioca Tudor, cum greşit s-a înscris. Îndreptarea se va face pe ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 20 iulie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 20.07.2022
  • Sedinta din data de 06.04.2022 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 civil
  • Încheiere

    Înch. îndr. - Admite cererea formulată de petenta CL, în prezentul dosar având ca obiect succesiune, în care a avut calitatea de reclamantă, pârâte fiind CV şi CM. Înlătură omisiunile strecurate în sentinţa civilă nr. 491 din data de 17 iunie 2020 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede, în sensul că suprafaţa totală de 2,2100 ha teren extravilan , amplasată pe raza comunei DV, este individualizată conform titlului de proprietate nr. 3400587/11.01.2001, după cum urmează: T18, P6, suprafaţa de 0,2500 ha, cu vecinătăţile: N – Udrea Barbu, E – Pârâul Burdea, S – Tabacea Barbu şi V– DE; T 17, P 211, suprafaţa de 0,2500 ha, cu vecinătăţile: N – Ciolanesteanu Maria, E– Lac. Soimeasca , S-Letcanu Dumitru, V – DE; T 15, P 262, suprafaţa de 0,1800 ha, cu vecinătăţile: N – Cioca Tudor, E – DE, S –Belu Gheorghe, V – Păşune; T 15/2, P 26, suprafaţa de 0,4800 ha, cu vecinătăţile: N – DE, E – Barbu Ilie, S – DE, V – Barbu P. Ilie; T 25/4, P 28, suprafaţa de 0,3500 ha, cu vecinătăţile: N – DE, E – Cernea Ilie, S – DE, V – Albu Anghel; T 4/3, P 1, suprafaţa de 0,1600 ha, cu vecinătăţile: N – DE, E– Dragomir N. Ion, S – DE, V– DE; T 4/5, P 15, suprafaţa de 0,5400 ha , cu vecinătăţile: N – DE, E – Dorila Iancu, S – DE, V – Ovedenie Badea. Îndreptarea se va face pe ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 06 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 06.04.2022
  • Sedinta din data de 17.06.2020 la ora 11:00

    Complet: Complet 3 civil
  • Admite cererea

    SC NR 491/2020 Admite cererea, astfel cum a fost precizată ulterior. Declară deschisă succesiunea defunctului C. M., de pe urma căruia au rămas în calitate de mo?tenitori legali, reclamanta C. L. şi pârâta C. M. – surori, precum şi pârâta C. V. – mamă. Constată că în masa succesorală a defunctului au rămas următoarele bunuri, situate pe raza comunei .., jude?ul Teleorman: casă, în suprafaţă construită de 62 m.p., notată cu C1; construcţii anexă, în suprafaţă construită de 107 m.p., notate cu C2, pe schiţa anexă documentaţie cadastrale întocmite de executant autorizat cadastru Guţă Ovidiu George; teren intravilan aferent construcţiilor în suprafaţă de 0,3700 ha (0,3610 ha din măsurători), în T9, P 524, 525, 526, 527, 528, având număr cadastral 20740; teren extravilan în suprafaţă de 2,2100 ha în T18, T17, T15/2, T25/4, T4/3,T4/5, P6, P211, P262, P26, P28, P1, P15, conform sentinţei civile nr. 493/15 aprilie 2008 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede, suprafeţe de teren individualizate în titlul de proprietate nr. 3400587/2001, bunuri ce vor fi atribuite reclamantei. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 17 iunie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 491/2020 din 17.06.2020
  • Sedinta din data de 01.04.2020 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 civil
  • Stare de urgenta

    Suspendat în baza art.23 alin.6 din Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României pe toată perioadă stării de urgen?ă.

  • Sedinta din data de 26.02.2020 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 civil
  • Amână cauza

    Acordă termen la solicitarea apărătorului reclamantei, în sensul de a se depune procuri traduse, legalizate, pentru parate.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2020
  • Sedinta din data de 22.01.2020 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 civil
  • Amână cauza

    pt a se depune procura de catre parate

    Incheiere de sedinta din 22.01.2020
  • Sedinta din data de 04.12.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 civil
  • Amână cauza

    ptr a se comunica, prin poştă, originalul cererii formulată de pârâtele CV şi CM, depusă la acest termen de judecată

    Incheiere de sedinta din 04.12.2019
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei. Menţine măsurile dispuse la termenul anterior.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 civil
  • Amână cauza

    Pentru lipsa de procedură cu pârâta C.M.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 04.09.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 civil
  • Amână cauza

    Citarea pârâtelor la adresele indicate în România; repetarea cirării acestora în Italia, cu menţiunea de a preciza care este domiciliul ales în ţară pentru primirea actelor de procedură; la interogatoriu. Acordă termen în vederea încheierii unei tranzacţii.

    Incheiere de sedinta din 04.09.2019
  • Sedinta din data de 29.05.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului. Pune în vedere reclamantei să indice clar adresa de domiciliu a pârâtelor din România, în termen de 5 zile, pentru a se repeta citarea. Citarea pârâtelor şi la adresa din Italia.

    Incheiere de sedinta din 29.05.2019
  • Sedinta din data de 17.04.2019 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 civil
  • Amână cauza

    Citarea pârâtelor la adresele indicate în Italia

    Incheiere de sedinta din 17.04.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD