R***** G*** S**
ReclamantP**** V*****
PârâtAdmite cererea formulată pe calea procedurii cererii de valoare redusă de reclamanta S.C. RODBUN GRUP S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul P**** V*****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5.296,16 lei, reprezentând preţ al mărfii livrate şi neachitate, precum şi a sumei de 866,15 lei, reprezentând penalităţile de întârziere la plată aferente, în cuantum de 0,07% pe zi întârziere, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata efectivă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Vaslui. Prezenta hotărâre este executorie. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.04.2018.
Hotararecameraconsiliu256/2018 din 25.04.2018Amână pronunţarea la data de 25.04.2018 pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 18.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.04.2018Amână pronunţarea la data de 18.04.2018, dată la care soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.04.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.04.2018Amână pronunţarea în cauză la data de 11.04.2018, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2018