C***** C******* I****
InculpatV***** M*****
Parte civilăV***** C****** C*******
Parte civilăC**** M***** C*******
Parte civilăP******** D* P* L**** J********** F******
ApelantAdmite apelul declarat de Parchet. Desfiinţează sentinţa sub aspectul laturii penale Descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente În baza art. 253 alin. 1 Cp rap. la art. 396 alin. 10 Cpp Condamnă pe inculpatul C***** C******* I**** la pedeapsa de câte 3 luni închisoare pentru fiecare dintre cele două infracţiuni săvârşite împotriva persoanelor vătămate C**** M***** C******* şi V***** C****** C*******. În baza art. 38 alin. 1, 39 alin. 1 lit. b Cp Contopeşte pedepsele de mai sus, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte, respectiv 4 luni închisoare. În baza 91 alin. 1 Cp Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată în prezenta cauză pe durata termenului de supraveghere de 2 ani stabilit conf. art. 92 alin. 1 Cp. În baza art. 93 alin. 1 Cp Dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul C***** C******* I**** să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj la datele fixate de acesta; -să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; -să comunice schimbarea locului de muncă; -să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cp Impune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunicate. În baza art. 93 alin. 3 Cp Dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la Primăria com. Brădeşti, jud. Dolj. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 Cp. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 219/2018 din 20.02.2018În baza art. 391 alin. 1 Cpp Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 20.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2018