G*** T****
FăptuitorJUDECĂTORIA MANGALIA DOSAR NR. 4651/254/2018 HOT. 30.01.2019. În baza art. 240 alin.1 din Legea nr. 302/2004 republicată admite cererea formulată de Ministerul Securităţii şi Justiţiei al Regatului Olandei, de recunoaştere şi executare în România a Dispoziţiei nr. 1062 5422 1539 3972 din 30.03.2018 emisă de Centraal Justitieel Incassobureau (Biroul Central Încasări Judiciare) din Regatul Olandei cu privire la intimatul Guna Titel, născut la data de 19.04.1976 în Turnu Măgurele, cu domiciliul în satul 2 Mai, str. 1 Mai nr. 74, com. Limanu, jud. Constanţa, şi f.f.l. în satul Limanu, str. Căminului nr. 76, com. Limanu, jud. Constanţa. Dispune recunoaşterea şi executarea în România a Dispoziţiei nr. 1062 5422 1539 3972 din 30.03.2018 emisă de Centraal Justitieel Incassobureau (Biroul Central Încasări Judiciare) din Regatul Olandei prin care intimatului Guna Titel i-a fost aplicată sancţiunea cu amendă în cuantum de 230 Euro pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 2 din Legea administraţiei juridice pentru respectarea regulilor de circulaţie din Olanda. În baza art. 242 alin.2 din Legea nr. 302/2004 republicată schimbă în suma de 1071,24 lei, la cursul valutar de la data aplicării sancţiunii contravenţionale, respectiv 4,6576 lei/ 1Euro, sancţiunea pecuniară în sumă de 230 Euro aplicată intimatului Guna Titel prin Dispoziţia nr. 1062 5422 1539 3972 din 30.03.2018 emisă de Centraal Justitieel Incassobureau (Biroul Central Încasări Judiciare) din Regatul Olandei, definitivă la 11.05.2018. În baza art. 246 alin.2 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta cauză rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2019.
Hotarare 14/2019 din 30.01.2019JUDECĂTORIA MANGALIA DOSAR NR. 4651/254/2018 ÎNCHEIERE 16.01.2019. În baza art. 391 Cod procedură penală amână pronunţarea la data de 30.01.2019, ora 15,00. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2019încheiere/28.11.2018.Se va cita intimatul atât la adresa ce rezultă din verificările efectuate în baza de date a M.A.I. potrivit fişei de evidenţă anexate la dosarul cauzei cât şi în modalitatea prevăzută de dispoziţiile art. 259 alin. 5 Cod pr. penală, respectiv prin afişarea la sediul instanţei a unei înştiinţări care să cuprindă menţiunile prevăzute de textul legal anterior menţionat şi cu menţiunea că intimatul este în drept să se prezinte la instanţă pentru a i se comunica citaţia în termen de 7 zile de la afişarea înştiinţării şi cu menţiunea că în cazul în care nu se va prezenta pentru comunicarea citaţiei în termenul prevăzut de instanţă, citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen. Se vor emite adrese către Postul de Poliţie Limanu şi către Biroul de Poliţie 2 Mai –Vama Veche cu menţiunea de a efectua verificări în teritoriu şi de a comunica la dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înaintea următorului termen de judecată, dacă intimatul mai locuieşte efectiv la adresa cu care figurează în baza de date a M.A.I. ori la altă adresă pe raza comunei Limanu. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 16.01.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2018.
Incheiere de sedinta din 28.11.2018încheiere/24.10.2018.Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de reprezentantul Ministerului Public. Se va emite adresă către grefierul şef al instanţei cu menţiunea de a efectua verificări în baza de date a M.A.I. cu privire la domiciliul actual al intimatului şi de a înainta la dosarul cauzei rezultatul verificărilor. Se va cita intimatul la adresa indicată în cuprinsul cererii deduse judecăţii, respectiv în certificatul întocmit de Ministerul Securităţii şi Justiţiei al Regatului Olandei, precum şi la adresa ce va rezulta din verificările efectuate în baza de date a M.A.I., dacă este diferită de cea indicată la dosar. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 28.11.2018. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2018.
Incheiere de sedinta din 24.10.2018