S****** I***
InculpatI. În temeiul disp. art.336, alin.1 C. pen cu aplicarea art. 396, alin.10 C. proc. pen., raportat la art.396,alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S****** I***, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului (faptă din 06.08.2016). În baza art.67, alin.1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de doi ani de la ramânerea definitiva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. II. În temeiul disp. art.335, alin.1 C. pen, cu aplicarea art. 396, alin.10 C. proc. pen., raportat la art.396,alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S****** I*** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fara permis de conducere (faptă din 06.08.2016). În baza art. 67, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de doi ani de la ramânerea definitiva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. III. În temeiul disp. art.334, alin.2 C.pen cu aplicarea art.396, alin.10 C.proc. pen., raportat la art.396,alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S****** I*** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare (faptă din 06.08.2016). În baza art.67, alin.1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de doi ani de la ramânerea definitiva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin.1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin.1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin.1 şi alin. 3 C. pen. IV. În temeiul disp. art.334, alin.4 C.pen. cu aplicarea art.396, alin.10 C.proc.pen., raportat la art.396,alin.2 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul S****** I*** la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare retras (faptă din 06.08.2016). În baza art.67, alin.1 C.pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de doi ani de la ramânerea definitiva a prezentei hotarâri, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin.1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a, b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 38 al.1 C.pen, constată ca infracţiunile deduse judecaţii în prezenta cauza sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul S****** I*** a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei prin Sentinţa penala nr. 260 din 19.10.2017 pronunţata în dosar 1880/173/2017 de Judecatoria Adjud, definitiva prin Decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 6/A din 08.01.2018 (faptă din 21.01.2017). În temeiul art. 97, alin. 1 C. pen. dispune anularea suspendarii sub supraveghere a executării cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare aplicata prin Sentinţa penala nr. 260 din 19.10.2017 pronunţata în dosar 1880/173/2017 de Judecatoria Adjud, definitiva prin Decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 6/A din 08.01.2018. V. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare închisoare aplicată prin Sentinţa penala nr. 260 din 19.10.2017 pronunţata în dosar 1880/173/2017 de Judecatoria Adjud, definitiva prin Decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 6/A din 08.01.2018. Repune în individualitatea lor pedepsele componente, toate aplicate prin această hotărâre, după cum urmează: 1. pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere” prev. de art. 335 al.1 din Cod Penal (faptă săvârşită la data de 21.01.2017). 2. pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” prev. de art. 336 al.1 Cod Penal. (faptă săvârşită la data de 21.01.2017). În baza art. 97 alin. 1 rap. la art. 38 alin.1 şi art. 40 C.pen. raportat la art.39, alin.1, lit. b C. pen. contopeşte pedepsele indicate la pct. I,II, III, IV, V.pct.1 şi V pct. 2, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1 an şi 5 luni închisoare reprezentând o treime din cuantumul pedepselor mai mici, în final inculpatul având de executat pedeapsa rezultanta de 2 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 45, alin. 3, lit. a C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea pe o durată de doi ani de la data ramânerii definitiva a prezentei, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1, lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) În baza art. 45, alin. 5 C. pen. aplică inculpatului pedeapsă accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea cu titlu de pedeapsă accesorie a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a şi b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 şi alin. 3 C. pen. În temeiul art. 91 C. Pen. cu referire la art. 97, alin. 2 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei rezultante stabilita în prezenta cauza. În baza art. 92, alin. 1 şi 2 C. pen. raportat la art. 97, alin. 2 stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani ce se va calcula începând cu data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 260 din 19.10.2017 pronunţata în dosar 1880/173/2017 de Judecatoria Adjud, definitiva prin Decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 6/A din 08.01.2018 . Conform art. 93 alin.1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S****** I*** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93, alin.2, lit.b C.pen. obligă pe inculpatul S****** I*** să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de catre Serviciul de Probaţiune Bacau sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art.93, alin.3 C.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului S****** I*** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul primăriei din localitatea unde locuieşte, respectiv în cadrul Primăria Dealu Morii, judeţul Bacău sau la DGASPC Bacău - Centrul de Servicii Sociale Alexandra One?ti, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, cu excepţia cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Zilele de muncă neremunerată în folosul comunităţii prestate anterior conform Sentinţei penale nr. 260/19.10.2017 pronunţata de Judecatoria Adjud, definitiva la 08.01.2018, vor fi considerate executate. Conform art. 94, alin. 3 C. pen., Serviciul de Probaţiune Bacău va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute de art. 93, alin. 2, lit. b şi alin. 3 C. pen. Potrivit art. 404, alin. 2 C.proc.Pen. şi art.91, alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului S****** I*** asupra dispoziţiilor art. 96, alin.1, 2 şi 4 C. pen., în sensul că: a) dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei; b) dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; c) dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, condiţii în care pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. Dispune anularea formelor de executare pe latură penală, emise în baza Sentinţei penale nr. nr. 260 din 19.10.2017 pronunţata în dosar 1880/173/2017 de Judecatoria Adjud, definitiva prin Decizia Curţii de Apel Galaţi nr. 6/A din 08.01.2018 şi emiterea unor noi forme de executare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale anterior menţionate, în măsura în care nu contravin prezentei hotărâri. Conform art. 272 alin.1 şi art.274, alin. 1 C. proc.pen. obligă pe inculpatul S****** I*** la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi 250 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.03.2019.
Hotarare 317/2019 din 25.03.2019Având în vedere necesitatea emiterii unei adrese către Judecătoria Adjud pentru a ne comunica sp. Nr. 260/19.10.2017 ?i stadiul executării acesteia, constată cauza în stare de amânare
Incheiere de sedinta din 25.02.2019Având în vedere cererea avocatului ales al inculpatului prin care solicită acordarea unui termen din motive medicale, constată cauza în stare de amânare
Incheiere de sedinta din 21.01.2019Pentru depunerea de înscrisuri în circumstanţiere ?i având în vedere necesitatea emiterii unei adrese către IPJ Bacău pentru a ne comunica cazierul judiciar al inculpatului, constată cauza în stare de amânare
Incheiere de sedinta din 03.12.2018faţă de admiterea cererii de abţinere.
Incheiere de sedinta din 15.10.2018admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător STROE MUNTEANU LILIANA
Incheiere abtinere din 12.10.2018