D***** S*******
ReclamantS******* Z****
PârâtS******* M**** M********
PârâtC****** M*****
PârâtB*** I********
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta S******* M**** M********. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 1907/2019 din data de 04.10.2019 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 4685/305/2018, în sensul consemnării corecte a numelui pârâtei S******* M**** M******** în loc de Zsilagyi Maria Margareta, precum şi a pârâtului S******* Z****, în loc de Szilag Zsolt, cum în mod greşit s-a consemnat. Prezenta încheiere face parte integrantă din Sentinţa civilă nr. 1907/2019 din data de 04.10.2019 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 4685/305/2018. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19 februarie 2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.02.2020Admite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul D***** S*******- şi sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul Sentinţei civile nr. 1907/2019 din data de 04.10.2019 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 4685/305/2018, în sensul consemnării corecte a prenumelui reclamantului Szabolcs, în loc de Zabolcs, cum în mod greşit s-a consemnat. Dispune îndreptarea eroii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 1907/2019 din data de 04.10.2019 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 4685/305/2018, în sensul că la paragraful I se va consemna „.... şi cu pârâta Decsei Ibolyka-”. Prezenta încheiere face parte integrantă din Sentinţa civilă nr. 1907/2019 din data de 04.10.2019 a Judecătoriei Sfântu Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. 4685/305/2018. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06 februarie 2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.02.2020Admite acţiunea formulată de reclamantul D***** S*******, în contradictoriu cu pârâţii S******* Z**** , S******* M**** M******** , C****** M***** , BIRO IDA CLARA şi U.A.T. Sfântu Gheorghe . Dispune rectificarea imobilului înscris în CF nr. 28207 Sfântu Gheorghe, nr. top. 2102/2 de la suprafaţa de 500 mp la suprafaţa de 518 mp. Constată că reclamantul D***** S******* şi pârâţii S******* Z**** şi S******* M**** M******** sunt coproprietari asupra imobilului înscris în CF nr. 28207 Sfântu Gheroghe, nr. top. 2102/2 cu suprafaţa reală de 518 mp. Dispune sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF nr. 28207 , nr. top 2102/2 în suprafaţă de 518 mp prin formarea a trei loturi, conform raportului de expertiză extrajudiciară ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, întocmit de expert Nagy Alpar: - Lotul nr. 1în suprafaţă de 196 mp, cu nr. top nou 2102/2/1 – curţi construcţii; - Lotul nr. 2 în suprafaţă de 152 mp, cu nr. top nou 2102/2/2 - curţi construcţii; - Lotul nr. 3 în suprafaţă de 170 mp, cu nr. top nou 2102/2/3 – curţi construcţii. Atribuie în proprietate lotul nr. 1 pârâţilor S******* Z**** şi Zsilagyi Maria Margareta în cotă de 1/2 şi reclamantului Decsei Zabolcs în cotă de 1/2 cu drept de uzufruct viager în favoarea pârâtei Decsei Ibolyka în cotă de 5/8 din proprietatea reclamantului D***** S*******. Atribuie în proprietate lotul nr. 2 cu nr. top. nou 2102/2/2 curţi construcţii în suprafaţă de 152 mp, pârâţilor Szilag Zsolt şi S******* M**** M******** în cotă de 1/1. Atribuie în proprietate lotul nr. 3 cu nr. top. nou 2102/2/3 curţi construcţii în suprafaţă de 170 mp reclamantului D***** S******* cu drept de uzufruct viager în favoarea pârâtei Decsei Ibolyka în cotă de 5/8. Dispune înscrierea în CF a drepturilor astfel dobândite. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 04.10.2019.
Hotarare 1907/2019 din 04.10.2019la data de 04.10.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.10.2019la 03.10.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2019la 27.09.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019pentru a se cita pârâta Decsei Ibolka
Incheiere de sedinta din 20.06.2019pentru ca reclamantul să precizeze dacă solicită introducerea in cauză a uzufructuarului
Incheiere de sedinta din 09.05.2019pentru a se depune dovada avizării expertizei la OCPI
Incheiere de sedinta din 28.03.2019pentru semnarea cererii de chemare în judecată.
Incheiere de sedinta din 31.01.2019pentru timbrarea cererii de partaj cu suma de 1806 lei şi a cererii de rectificare CF cu suma de 50 lei.
Incheiere de sedinta din 29.11.2018