D** G*****
ApelantS***** A*****
Apelant InculpatD********* I*****
Intimat InculpatM***** Ş******* M*******
Intimat InculpatA**** C***** L**********
Intimat InculpatRespinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de avocat Socianu Marian privind îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei penale nr. 102/28.01.2019 a Cur?ii de Apel Gala?i cu privire la cuantumul onorariului acordat. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 29.03.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 29.03.2019Admite apelurile declarate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casa?ie şi Justi?ie – Direc?ia Na?ională Anticorup?ie –Serviciul Teritorial Gala?i şi de inculpatul Purcărea Petre. Desfiin?ează, în parte, sentin?a penală nr. 167 din 18.05.2018 pronun?ată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 469/113/2015, doar în ceea ce-l prive?te pe inculpatul Purcărea Petre şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceea?i instan?ă doar cu privire la acest inculpat. Men?ine actele procedurale efectuate în cauză, în referire la inculpatul Purcărea Petre, până la termenul din data de 04.05.2018. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei penale apelate privind pe inculpa?ii S***** A*****, Baciu Andrada Bianca, D********* I*****, Mocanu ?tefania Mădălina, A**** C***** L**********, Mândreanu Constantin Ciprian, Dumitru Drago? Mircea, Picuş Veronica şi Plopeanu Petrica. Respinge ca fiind nefondate apelurile declarate de inculpa?ii S***** A***** şi Baciu Andrada Bianca împotriva sentin?ei penale nr. 167 din 18.05.2018 pronun?ată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 469/113/2015. Conform art. 272 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat Socianu Marian) în sumă de 260 lei, se va vira către Baroul Gala?i din fondurile Ministerului Justi?iei. În baza art. 275 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, obligă pe apelan?ii inculpa?i S***** A***** şi Baciu Andrada Bianca la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi 28.01.2019.
Hotarare 102/2019 din 28.01.2019Amână pronunţarea hotărârii la data de 28 ianuarie 2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2019Amână pronunţarea hotărârii la data de 21 ianuarie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2019Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 14 ianuarie 2019 (în vederea prezentării avocaţilor aleşi ai inculpaţilor şi pentru formularea concluziilor în apel)
Incheiere de sedinta din 07.12.2018Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 07 decembrie 2018 (pentru lipsă de apărare).
Incheiere de sedinta din 07.11.2018În temeiul art. 68 Cod procedură penală, respinge ca nefondată cererea de ab?inere formulată de doamna judecător Mihaela Angelica Lungeanu. Definitivă. Cercetată în camera de consiliu şi pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi 06.11.2018.
Incheiere abtinere din 06.11.2018Amână judecarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată la data de 07 noiembrie 2018 (la cererea inculpaţilor, în vederea angajării unor apărători aleşi).
Incheiere de sedinta din 10.10.2018