A******* A**** c* d********* a*** l* C* A** V**** A******
InculpatÎn baza art. 335 al. 2 C.pen. şi art. 61 al. 4 lit. c C.pen., cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul ALHADDAD AHMED la pedeapsa amenzii de 140 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 20 lei, rezultând o amendă în cuantum de 2.800 lei, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 63, alin.1 Cod penal, potrivit cărora în cazul în care, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte instanţa va înlocui numărul zilelor - amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare. În baza art. 559 alin. 1 C.proc.pen., pune în vedere inculpatului că are obligaţia de a depune la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Urziceni recipisa de plată integrală a amenzii, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art. 274 al. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.04.2019.
Hotarare 126/2019 din 10.04.2019pentru administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere
Incheiere de sedinta din 06.03.2019