T**** A** M****
Recurent ReclamantF***** E******
Intimat PârâtT**** D******
Recurent ReclamantRESPINGE ca inadmisibil recursul civil declarat de recurenţii-reclamanţi T**** A** M**** şi T**** D******, în contradictoriu cu intimata pârâtă F***** E******, împotriva deciziei civile nr.938/A din data de 28 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care o menţine în întregime. Obligă părţile recurente să plătească părţii intimate F***** E****** suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs. D E F I N I T I V Ă. Pronunţată în data de 28 iunie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 145/2018 din 28.06.2018În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, faţă de excepţia de inadmisibilitate invocată, raportat la Decizia nr. 52/18.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. 866/1/2018, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 28 iunie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2018Având în vedere că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este înregistrat dosarul nr.866/1/2018, având ca obiect sesizarea prin care Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a-IV-a civilă a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:"Dispoziţiile art.147 alin.4 din Constituţie şi ale art.27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunţate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial al României nr.582/20.07.2017 a Deciziei Curţii Constituţionale nr.369/30.05.2017, dar în cauze a căror valoare nu depăşeşte suma de 1.000.000 lei şi care au fost înregistrate pe rolul instanţelor anterior datei publicării deciziei menţionate sunt definitive, potrivit art.XVIII alin.2 din Legea nr.2/2013 ori, dimpotrivă, sunt supuse recursului?", în vederea soluţionării acestei sesizări, cauza s-a amânat pentru data de 19.06.2018, cam. 65, et.II, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 22.05.2018