M***** V*****
ReclamantC*** J******** D* P***** C********
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială.
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.03.2019Admite contestaţia formulată de către reclamantul Manole Victor în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, astfel cum a fost precizată. Anulează decizia nr.326107/29.05.2018 emisă de către pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa să emită în favoarea reclamantului o decizie de pensionare, începând cu data de 01.04.2018, cu luarea în considerare a veniturilor brute atestate potrivit adeverinţei nr.695/16.02.2018 emisă de Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanţa. Obligă pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa la plata către reclamant a diferenţelor dintre pensia cuvenită şi pensia efectiv încasată, începând de la data de 01.04.2018, până la zi, actualizate cu indicele de inflaţie. Executorie, în condiţiile art. 637 Codul de procedură civilă. Cu apel, care se depune la Tribunalul Constanţa, în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.12.2018
Hotarare 3048/2018 din 12.12.2018Amână pronunţarea la data de 12.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2018