Dosar 4753/285/2017 din 01.03.2018

fond funciar constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr.431/30.06.2004


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4753/285/2017
Data dosar:
01.03.2018
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
fond funciar constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr.431/30.06.2004
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.04.2019 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Pronunţa o nouă hotărâre

    Admite apelul. Admite cererea de intervenţie accesorie. Schimbă în totalitate sentinţa civilă nr. 385 din 29.01.2018 a Judecătoriei Rădăuţi, în sensul că: Respinge ca neîntemeiată cererea, astfel cum a fost modificată, având ca obiect „constatare nulitate titlu de proprietate, constatare nulitate hotărâre comisie judeţeană şi anulare proces-verbal de punere în posesie”. Menţine dispoziţiile din practicaua sentinţei apelate privind soluţionarea excepţiilor criticate în apel. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţiei părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10.04.2019.

    Hotarare 413/2019 din 10.04.2019
  • Sedinta din data de 05.04.2019 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 10.04.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 05.04.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2019
  • Sedinta din data de 21.03.2019 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.04.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.03.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2019
  • Sedinta din data de 06.03.2019 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 21.03.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06.03.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.03.2019
  • Sedinta din data de 28.02.2019 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 06.03.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.02.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2019
  • Sedinta din data de 15.02.2019 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 28.02.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2019
  • Sedinta din data de 01.02.2019 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 15.02.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.02.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.02.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 01.02.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.01.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.01.2019
  • Sedinta din data de 08.01.2019 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 17.01.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.01.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.01.2019
  • Sedinta din data de 27.12.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 08.01.2019, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.12.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.12.2018
  • Sedinta din data de 20.12.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A civ
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 27.12.2018, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.12.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2018
  • Sedinta din data de 12.12.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 20.12.2018, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.12.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2018
  • Sedinta din data de 27.11.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 12.12.2018, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.11.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2018
  • Sedinta din data de 12.11.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 27.11.2018, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.11.2018.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2018
  • Sedinta din data de 08.11.2018 la ora 09:00

    Complet: CN9A
  • Amână cauza

    Respinge cererea de recuzare ca nefondată. Respinge cererea de amendare a intimatei reclamante ca nefondată. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.11.2018.

    Incheiere de sedinta secreta 424/2018 din 08.11.2018
  • Sedinta din data de 01.11.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 12.11.2018, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 01.11.2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2018
  • Sedinta din data de 04.10.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    TERMEN LA 01.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 04.10.2018
  • Sedinta din data de 06.09.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    TERMEN LA 04.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 06.09.2018
  • Sedinta din data de 14.06.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    TERMEN LA 06.09.2018.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2018
  • Sedinta din data de 17.05.2018 la ora 09:00

    Complet: CN7A
  • Amână cauza

    TERMEN LA 14.06.2018.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD