T*********** I*********** I**** L********* A* S*** H***** S*****
CreditorS*** G** M** S*****
DebitorAdmite cererea formulată de creditoarea Transilvania Interconsult IPURL, reprezentată prin administratorul Pál-Antal Ildikó, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC HARBAU SRL - . , în contradictoriu cu debitoarea SC GOS MAD SRL, prin administrator Rozsa István. Obligă debitoarea în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe la plata sumei de 4791,66 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise de creditoare la care se adaugă dobânda legală, calculată de la scadenţa fiecărei facturi în parte şi până la data plăţii efective, dobândă care până la data introducerii acţiunii se ridică la suma de 1.884,27 lei. Executorie. Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 31.01.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 235/2019 din 31.01.2019amana pronuntara pentru data de 31.01.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2019repune cauza pe rol pentru ca reclamanta să precizeze care dintre facturi au fost achitate parţial, având în vedere că factura nr. 20142557 în cererea introductivă figurează cu un rest neachitat de 385, 7 lei, iar în fişa client figurează cu debitul neachitat nici măcar parţial. Termen: 17.01.2018, cu citarea părţilor
Amână pronunţarea la data de 20.12.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2018