B****** A***** G******
Intimat ReclamantB******* B*****
Intimat ReclamantS************ G****** A* G*********
Apelant PârâtA****** D********* S*******
Apelant PârâtM*********** A*********** Ş* D********** R*****
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de pârâtul SGG şi admite în parte apelul declarat de pârâta ADS împotriva sentinţei civile nr. 724 din 19 iulie 2018 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosarul nr.48015/3/2017, pe care o schimbă în parte şi în consecinţă: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SGG şi respinge acţiunea formulată de reclamanţii BAG şi BB împotriva pârâtului SGG pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii BAG şi BB, în contradictoriu cu pârâta ADS având ca obiect stabilirea şi plata drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente intervalului cuprins între 29.06.2014-31.12.2016, conform grilei de salarizare aplicabilă personalului încadrat în funcţii similare cu cele ocupate de reclamanţi din cadrul SGG. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 6 februarie 2019.
Hotarare 207/2019 din 06.02.2019Pentru completarea probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 09.01.2019