T**** I***
ReclamantC***** C*****
PârâtP******* C****** C*****
PârâtAdmite în parte, ca fiind întemeiată, cererea formulată de reclamantul creditor T.I., în contradictoriu cu pârâţii debitori C.C.şi P.C.C. Dispune obligarea pârâţilor la plata sumei de 500 lei fiecare, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1838/A/2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 3114/112/2014. Obligă pârâţii să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 20 lei fiecare, reprezentând taxă judiciară de timbru. Obligă pârâţii, în solidar, să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 15 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 653/2019 din 15.03.2019A.P.15.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2019lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 14.01.2019În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecării prezentei cauze, având ca obiect „aplicare amendă civilă” formulată de reclamantul TI, în contradictoriu cu pârâţii COMUNA C şi PRIMARUL COMUNEI C.Prezenta încheiere poate fi atacată cu recurs, în mod separat, atâta timp cât durează suspendarea cursului judecării procesului.Recursul se depune la Judecătoria B.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2018.
Incheiere suspendare din 12.11.2018lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 24.09.2018