B***** G*******
ContestatorC*** T********************* D* P***** I***
IntimatAdmite contestaţia. Anulează decizia nr. 28931/R/10.05.2018 emisă de intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi. Obligă intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi să emită în folosul contestatorului o decizie de pensie pentru limită de vârstă, prin care drepturile de pensie să fie stabilite, începând cu data de 04.04.2018, ca urmare a valorificării perioadei 27.02.1978 – 01.04.1992 ca reprezentând stagiu de cotizare realizat în grupa a II – a de muncă, conform adeverinţei nr. 323/29.10.2015 coroborată cu adeverinţa nr. 102/16.07.2018, ambele emise S.C. AGMUS S.A.. Obligă intimata Casa Teritorială de Pensii Iaşi să achite reclamantului drepturile de pensie începând cu data de 04.04.2018, precum şi dobânda legală aferentă acestor drepturi, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Obligă intimata să achite contestatorului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 31.10.2018, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1644/2018 din 31.10.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 31.10.2018 pentru când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. pronunţată în şedinţa publică din 24.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2018