C** F***** G******** L********* J******* A* S* K**** M*** G*** S**
ReclamantŞ**** I**
PârâtŞ**** I**
PârâtÎn baza art. 52 alin 1 din Legea nr. 177/1997, pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, dispune scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea cererii privind recunoaşterea şi încuviinţarea executării Sentinţei Civile nr. 1018/Sind/17.09.2018 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 4812/62/2016/a1, definitivă prin neapelare, privind pe debitorul ?ARAN ION, pe teritoriul Republicii Moldova, către Autoritatea Competentă din Republica Moldova, respectiv la Curtea de Apel Economică din Chişinău. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28.01.2019.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul CII FLOROI GHEORGHE, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC KERTS MOLD SRL – în faliment, în contradictoriu cu pârâtul ?ARAN ION, şi în consecinţă: Obligă pârâtul ?ARAN ION, să suporte în din averea personală suma de 39.544 lei, aceasta urmând să intre în averea debitoarei. Dispune comunicarea prezentei hotărâri către OFICIUL NA?IONAL AL REGISTRULUI COMER?ULUI. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bra?ov. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17.09.2018.
Hotarare 1018/2018 din 17.09.2018pentru citarea pârâtului potrivit art. 167 Cpc şi la domiciliul din Republica Moldova
Incheiere de sedinta din 21.05.2018