C****** E****
InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a C.proc.pen., admite apelul declarat de inculpata CE, împotriva sentinţei penale nr. 428/22 noiembrie 2017 a Judecătoriei Turda, pe care o desfiinţează cu privire la modalitatea de individualizare a pedepselor faţă de inculpata apelantă şi judecând: Stabileşte în sarcina inculpatei următoarele pedepse: - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. 1 Cod penal., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. -3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 Cod penal.,cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b din Codul penal stabileşte ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1 lună (1/3 din cealaltă pedeapsă stabilită) astfel că în final stabileşte în sarcina inculpatei pedeapsa de 7 luni închisoare. Conform art. 83 C.pen. dispune amânarea aplicării pedepsei de 7 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit conform art. 84 C.pen. Potrivit art. 85 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) sa primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 88 şi art. 89 C.pen. privind revocarea şi anularea amânării aplicării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2018 .
Hotarare 180/2018 din 31.01.2018