B***** D***** C*********
Apelant InculpatC********* G******
Intimat Parte civilăG********* I**
Intimat Parte civilăM********* I**** N***
Intimat Parte civilăO****** E**** L****
Intimat Parte civilăînch./În baza art. 278 C.proc.pen. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din data de 3.09.2018 pronuntată de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a Penală, în dosarul nr. 4828/302/2018, în sensul că în cuprinsul acesteia, înainte de ultimul cuvânt al inculpatului, se vor mentiona concluziile reprezentantului Ministerului Public, după cum urmează:” Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpatul B***** D***** C********* ca nefondat, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este legală, temeinică si corect individualizată, având în vedere numărul mare de acte materiale, natura si modalitatea de comitere a faptei, îndrăzneala sporită si perseverenta infractională de care acesta a dat dovadă. Prin urmare, solicită a se constata că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate, instanta dând dovadă de clementă prin orientarea pedepsei spre minimul prevăzut de lege, prin raportare la dispozitiile incidente în cauză.” Definitivă. Pronuntată în sedintă publică, azi, 15.11.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.11.2018termen de pronuntare - 15.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2018Dp.1036/A- În baza art.421 pct. 1 lit. b C.proc.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B***** D***** C********* împotriva sentin?ei penale nr. 2238 din data de 27.07.2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenţiei, de la 18.01.2018 la 12.09.2018. În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă pe apelant la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 260 lei, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.09.2018.
Hotarare 1036/2018 din 12.09.2018termen de pronuntare - 12.09.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2018