B**** C********* R***** S* - P*** S** N***** N***** D******** K******* P*******
PetentS***** M*****
IntimatS***** C*******
IntimatAdmite în parte acţiunea formulată de contestatoarea Banca Comercială Română SA în contradictoriu cu intimaţii S***** M***** şi S***** C*******, având ca obiect „contestaţie creditor – dare în plată”. Anulează notificarea înregistrată sub nr. 648 din data de 22.05.2018. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii notificării. Obligă intimaţii la plata către contestatoare a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Respinge restul pretenţiilor formulate de către contestatoare, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.10.2019.
Hotarare 4772/2019 din 30.10.2019Amână pronunţarea la data de 30.10.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2019Amână pronunţarea la data de 16.10.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2019Se va reveni cu adresă către la ANAF- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava să ne comunice care este situa?ia financiară a intima?ilor S***** M***** ?i S***** C******* pentru perioada august 2008- mai 2018. Se va reveni cu adresă către Direc?ia Taxe Locale din cadrul Primăriei comunei ?cheia, jud. Suceava, cu privire la impozitul ?i taxele locale plătite de intima?i ?i bunurile de?inute de ace?tia, pentru perioada august 2008- mai 2018. Amână judecarea cauzei la data de 02 octombrie 2019, cu termen în cuno?tin?a păr?ilor. Pronunţată în şedinţa publică azi, 08 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 08.05.2019Potrivit dispozi?iilor art.258 Cod procedură civilă coroborat cu art.255 Cod procedură civilă, încuviin?ează pentru păr?i proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Admite, pentru petentă, proba privind efectuarea adreselor solicitate. Se va emite adresă către la ANAF- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava să ne comunice care este situa?ia financiară a intima?ilor S***** M***** ?i S***** C*******. Se va emite adresă către Oficiul de Cadastru ?i Publicitate Imobiliară Suceava să ne înainteze un extras de Carte Funciară privind întabulările/ notările referitoare la imobilele de?inute de intima?i. Se va emite adresă către Direc?ia Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Suceava, cu privire la impozitul ?i taxele locale plătite de intima?i ?i bunurile de?inute de ace?tia, pentru perioada august 2008- mai 2018. Se va emite adresă către Direc?ia Taxe Locale din cadrul Primăriei comunei ?cheia, jud. Suceava, cu privire la impozitul ?i taxele locale plătite de intima?i ?i bunurile de?inute de ace?tia, pentru perioada august 2008- mai 2018. Admite solicitarea apărătoarei intima?ilor ?i, dată fiind prezen?a apărătorului petentei, pune în vedere acesteia, să depună la dosar graficele de rambursare întocmite după trecerea perioadei de gra?ie din actul adi?ional încheiat la 17.11.2010 ?i până la încetarea plă?ii ratelor ?i să arate care este data exactă a încetării plă?ilor. Amână judecarea cauzei la data de 08 mai 2019, cu termen în cuno?tin?a păr?ilor. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Respinge, ca neîntemeiată, excep?ia insuficientei timbrări invocată de intimati. Fixează termen pentru continuarea procesului la data de 06.03.2019, cu citarea părtilor. Calea de atac odată cu fondul. Pronuntată în sedinta publică azi, 09 ianuarie 2019.
Incheiere de sedinta din 09.01.2019