S*** G*******
InculpatA************ J******** A F********* P****** M********
Parte civilăÎn baza art.396 alin.2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul S*** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de: - contrabandă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270, alin. 3 din Legea 86/ 2006, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 8 luni de închisoare; În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93, alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Săpânţa sau a Primăriei Remeţi, jud. Maramureş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 112, alin. 1, Cod penal, dispune confiscarea cantităţii de 1200 (o mie două sute) pachete cu ţigări, marca Marble de provenienţă Duty Free, aflate în prezent la Camera de corpuri delicte din cadrul S.T.P.F. Maramureş, conform dovezii de primire seria AAA nr.0022823. În temeiul art. 19, 25 şi 397 Cod procedură penală raportat la art. 1357, 1372 şi 1382 Cod civil (NCC) admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul S*** G******* la plata despăgubirilor civile în favoarea părţii civile A.N.A.F.-AD.G.R.F. Cluj Napoca-A.J.P.F. Maramureş în sumă de 14152 lei la care se adaugă dobânzi si penalităţi aferente, de la data naşterii datoriei vamale, respectiv 21.01.2018, şi până la data plăţii efective. În temeiul art. 112, alin. 3 din NCP, dispune luarea măsurii confiscării sumei de 6500 lei, reprezentând echivalentul în bani a autoturismului marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare MM 86 LAM, serie şasiu UU1LSDAEH36689093. În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligaţiilor impuse. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 840 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care 800 lei reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. În baza art. 272 alin. 2 Cod de procedură penală, onorariul în sumă de 520 lei, din care 260 de lei în procedura camerei preliminare, al apărătorului din oficiu, av. Leva Nicolae, se vor achita din fondul special alocat de Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei Instanţei, azi, 23.10.2018.
Hotarare 268/2018 din 23.10.2018Amânat pronunţarea la 23.10.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2018