H****** L********
ReclamantH****** D*****
ReclamantA******** C***** E****
ReclamantL** L******** S****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piteşti, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.06.2018.
Hotarare 4615/2018 din 20.06.2018Reia procedura de citare cu pârâtul cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege. Comunica pârâtului înscrisurile depuse de către reclamanţi la acest termen Menţine în sarcina reclamanţilor obligaţia de a achita taxa de timbru în cuantum de 15.605 lei, sub sancţiunea anulării cererii, şi de a motiva în fapt şi în drept pretenţiile solicitate, precum şi de a depune înscrisurile doveditoare. Pune în vedere reclamanţilor că au posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20.06.2018, completul C3-6,ora 11.00, sala 4, pentru când se citează reclamanta A******** C***** E**** şi pârâtul, ceilalţi reclamanţi având termen în cunoştinţă în temeiul art. 229 alin. 1 Cod proc. civilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Mai 2018
Incheiere de sedinta din 09.05.2018