A******** C************ D* A****** "*********
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE ,,MUGULIŢA”, prin împuternicit special Oprea Dorin, pentru acordare personalitate juridică şi în consecinţă ? Autorizează funcţionarea petentei ca persoană juridică română de drept privat fără scop patrimonial, cu denumirea ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE ANIMALE ,,MUGULIŢA”, având durata de funcţionare nedeterminată, un patrimoniu social la constituire în sumă de 3800 lei, prin depunere în numerar la CEC Bank Unitatea Arad II la data de 23.02.2018, cu scopul şi obiectul de activitate prevăzute în Actul constitutiv şi Statutul asociaţiei, atestate cu dată certă nr.2/12.02.2018 şi respectiv nr.3/12.02.2018 la Cabinet de avocat Morariu Anişoara, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune înscrierea în Registrul privind asociaţiile şi fundaţiile ţinut la Judecătoria Ineu, în Registrul Naţional privind persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial precum şi la Administraţia Financiară Ineu, la rămânerea definitivă a hotărârii. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac cererea se va depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată în şedinţa publică din 22 martie 2018.
Incheierefinalacameraconsiliu331/2018 din 22.03.2018