D***** R***
InculpatI. În baza art. 271 din legea 86/2006 privind Codul Vamal al României, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul D***** R***, la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată. În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, care se va executa în ipoteza în care pedeapsa principală devine executabilă. II. În baza art. 342 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul D***** R***, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În baza art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului D***** R*** pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1 lună închisoare, astfel că pedeapsa rezultantă este în cuantum de 2 ani ?i 5 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 C. pen., aplică pe lângă pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani, care curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 45 alin. 5 rap. la art. 45 alin. 1 C. pen., aplică pe lângă pedeapsa principală pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, care se va executa în cazul executării efective a pedepsei principale În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 2 ani ?i 5 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Braşov. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal obligă pe inculpat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile şi stabileşte că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta munca sunt Primăria com. Hârseni şi Primăria mun. Făgăraş. Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal şi art. 93 alin. 3 Cod penal se va face de către Serviciul de Probaţiune Braşov, conform art. 94 alin. 2 Cod penal. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, în sensul că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse de instanţă ori dacă săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa revocă suspendarea sub supraveghere şi dispune executarea pedepsei. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Inculpatul va fi informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 112 alin. 1 lit. b şi f Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpat a armei neletale tip pistol marca KANDAR S3, fără serie, calibru 4,5 mm şi a 226 proiectile metalice marca POINTED cal. 4,5 mm, bunuri care se află la camera de corpuri delicte a I.P.J. Braşov (conform procesului verbal seria AV nr. 0069595). În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Onorariul avocatului din oficiu (avocat Hornariu Vasile), în sumă de 1128 lei (260 de lei corespunzător fazei camerei preliminare şi 868 de lei corespunzător fazei judecăţii), se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi se va achita Baroului de Avocaţi Braşov, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.07.2019. JUDECĂTOR
Hotarare 137/2019 din 23.07.2019Amână pronunţarea la 23.07.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2019pronunţare la 09.07.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2019administrare probe.
Incheiere de sedinta din 30.05.2019faţă de lipsa inculpatului şi pentru citarea cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 11.04.2019acordă termen faţă de lipsa inculpatului.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019