S* C** T** C****** S**
ApelantI************ D* P****** J******* I***
IntimatAdmite apelul declarat de apelantul S.C. CON TED COMPANY S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 13969 din 13.11.2017 a Judecătoriei Iaşi pe care o schimbă în tot, respectiv: Admite plângerea contravenţională formulată de petentul S.C. CON TED COMPANY S.R.L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN IAŞI. Anulează procesul verbal seria PISX nr. 0159865 întocmit la data de 31.01.2017 de către intimat. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată azi, 07 martie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Hotarare 244/2019 din 07.03.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 7.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2019Pentru a i se pune în vedere apelantului să depună la dosarul cauzei dovada calităţii de reprezentant a avocatului care a semnat cererea de apel, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 20.02.2019.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018