S* K** A*** P****** S** P*** D**** I***** I****
ReclamantS* F****** D* A*** C**** S*
PârâtAdmite acţiunea civilă precizată, exercitată de partea reclamantă SC Ken Arms Produkt SRL-societate în faliment, cu sediul în (), prin lichidator judiciar DORCA INSOLV SPRL, cu sediul în (), în contradictoriu cu pârâta S* F****** D* A*** C**** S*, cu sediul în() şi, în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 230.169,11 lei cu titlul de pretenţii reprezentând penalităţi de întârziere, aferente perioadei 16.11.2011- 8.12.2014, pentru plata cu întârziere a debitului principal în cuantum de 639.826,20 lei. Obligă pârâta să plătească reclamantei, suma de 4459 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care, suma de 2959 –reprezintă onorariu expert judiciar, iar suma de 1500 lei-reprezintă onorariu avocat. Respinge în rest cererea reclamantei, privind cheltuielile de judecată. Respinge cererea pârâtei, privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată public azi, 07.06.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei.
Hotarare 27/2019 din 07.06.2019Amână pronunţarea la 07.06.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.05.2019Amână pronunţarea la data de 23.05.2019 pt. ca părţile să depună concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.05.2019Amână cauza la 08.05.2019 pt. ca părţile să studieze Completarea la Raportul de expertiză comunicat şi a formula eventualele obiecţiuni cu privire la acesta.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Amână cauza la 27.03.2019 în vederea completării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 13.02.2019Amână cauza la 13.02.2019 în vederea completării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 28.11.2018Amână cauza la 28.11.2018 în vederea completării raportului de expertiză şi pentru ca expertul să răspundă celor solicitate.
Incheiere de sedinta din 26.09.2018Amână cauza la 26.09.2018 pt. ca părţile să se edifice asupra Raportului de expertiză comunicat.
Incheiere de sedinta din 05.09.2018Amână cauza la data de 05.09.2018 pentru a se efectua şi depune raportul de expertiză încuviinţat în cauză.
Incheiere de sedinta din 15.06.2018Amână cauza la data de 15.06.2018 pentru stabilirea onorariului estimativ în vederea efectuării Raportului de expertiză încuviinţat în cauză.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018