Dosar 495/99/2018 din 29.01.2018

drepturi băneşti dobândă legală


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 495/99/2018
Data dosar:
29.01.2018
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti dobândă legală
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.05.2018 la ora 9:00

    Complet: civ CM10
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar-Iaşi, în numele şi pentru membra de sindicat reclamantă Protea Clara în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială ”Ion Ghica”. Obligă pârâta să calculeze şi să plătească reclamantei Protea Clara în regim de „plata cu ora” orele suplimentare de educaţie fizică efectuate în perioada 01.02.2015 – 16 iunie 2017 cu luarea în considerare a numărului de ore de educaţie fizică efectiv prestate de reclamantă în această perioadă în cadrul unităţii şcolare pârâte, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie şi majorat cu dobânda legală de la data scadenţei până la plata efectivă a acestora. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Iaşi. Pronunţată în şedinţa publică din 07.05.2018.

    Hotarare 810/2018 din 07.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD