T*** V*******
InculpatÎn temeiul art. 278 C.proc.pen: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta Sentinţei penale nr. 232 pronunţată la data de 06.02.2019 în dosarul penal nr. 4966/327/2018 al Judecătoriei Tulcea a, în sensul că: -La aliniatul 3 se va citi „În baza art. 38- 39 alin.1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse, stabilind pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 2 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul ŢONE VALENTIN să execute pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.” în loc de ” În baza art. 38- 39 alin.1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse, stabilind pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul ŢONE VALENTIN să execute pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.” cum în mod greşit s-a consemnat. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu azi 11.02.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 11.02.2019În baza art. 335, alin.2, C.p. cu aplic. art. 396, alin.10, C.p.p., condamnă pe inculpatul ŢONE VALENTIN, la pedeapsa de un 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată. În baza art. 89, C. pen. dispune anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 388/29.03.2018 a Judecătoriei Tulcea, pronun?ată în dosarul nr. 5205/327/2017 ?i condamnarea inculpatul ŢONE VALENTIN la pedeapsa de 1 an închisoare astfel stabilită, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice aflându-se sub influen?a băuturilor alcoolice, faptă prev. ?i ped. de art. 336 alin. 1 C. pen. În baza art. 38- 39 alin.1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse, stabilind pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul ŢONE VALENTIN să execute pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 91, C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92, C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e C.p. se comunică Serviciului de Probaţiune Tulcea. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Tulcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Izvoarele, jud. Tulcea sau Inspectoratul ?colar Jude?ean Tulcea (unită?ile ?colare din Izvoarele, jud. Tulcea), pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.02.2019.
Hotarare 232/2019 din 06.02.2019Amana pronunţarea la data de 06.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.01.2019pentru a da posibilitatea Parchetului de pe langa Judecatoria Tulcea sa sacopere nulitatea relative constatată în rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 03.12.2018