B********** N***
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni cu inculpatul Bizdrigheanu Nicu, cercetat sub aspectul săvârşirii infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 C.p., obiect al cauzei penale nr. 449/P/2018. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal rap. la art. 480 alin. 4 C.pr.pen., stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului Bizdrigheanu Nicu pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului. În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomi?a, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Ialomi?a, competent potrivit art. 32 alin. 1 lit. c, alin. 4 din Legea nr. 252/2013. În temeiul art. 83 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat ( 400 lei din faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.01.2019.
Hotarare 4/2019 din 10.01.2019