P******** D* P* L**** J********** T********
ApelantT******* G*******
Intimat Parte civilăA**** P****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu împotriva sentinţei penale nr. 1004/09.05.2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosar nr. 49/318/2018. Desfiinţează, în parte, sub aspectul laturii penale, sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art. 193 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. şi art. 43 alin. 5 C.p., condamnă pe inculpatul A**** P****, la pedeapsa de 3 ani închisoare. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b C.p. pe o durată de 3 ani, prin sentinţa penală nr.1719/22.09.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia penală nr.1779/17.11.2017 a Curţii de Apel Craiova. În baza art. 38 alin. 1 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. şi art. 45 C.pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b C.p. pe o durată de 3 ani aplicate prin sentinţa penală nr.1719/22.09.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia penală nr.1779/17.11.2017 a Curţii de Apel Craiova, şi aplică pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse principale, respectiv un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul A**** P**** să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p. pe o durată de 3 ani stabilită potrivit art. 66 C.p. şi art. 67 C.p. În baza art. 45 alin. 5 C.pen. rap. la art. 45 alin. 1 C.p. aplică în final inculpatului A**** P**** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a şi b C.p., care se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată, în condiţiile prevăzute de art. 45 alin. 5 C.p.. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinţei penale nr. 1719/22.09.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin decizia penală nr.1779/17.11.2017 a Curţii de Apel Craiova, şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit prezentei decizii. Deduce din pedeapsa principală rezultantă de 6 ani închisoare, perioada executată de la 16.05.2017 la zi. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.07.2018.
Hotarare 1125/2018 din 13.07.2018Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 13.07.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.07.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.07.2018