Dosar 5018/111/2017 din 15.01.2018

anulare act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5018/111/2017
Data dosar:
15.01.2018
Instanta:
Tribunalul Maramureș
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
anulare act
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.03.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.8N - fond-confl. munca,asig. soc.
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâta S* W** S******* G**** S**. Dispune anularea deciziei nr. 554/17.07.2017 emisă de S* W** S******* G**** S**. Dispune reintegrarea reclamantului R.I. în funcţia deţinută anterior, respectiv "agent de securitate". Obligă pârâta S* W** S******* G**** S** la plata către reclamantul R.I. a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta, de la data de 17.07.2017 şi până la reintegrarea efectivă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureş-Secţia I civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20 martie 2018.

    Hotarare 280/2018 din 20.03.2018
  • Sedinta din data de 06.03.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.8N - fond-confl. munca,asig. soc.
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.03.2018, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.03.2018
  • Sedinta din data de 06.02.2018 la ora 8:30

    Complet: Complet civil nr.8N - fond-confl. munca,asig. soc.
  • Amână cauza

    pentru administrarea probei cu intergatoriul reclamantului

    Incheiere de sedinta din 06.02.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD