P**** V*****
InculpatP**** V***** l* c*** a** S******* Ş*****
InculpatHOTĂRĂ?TE: În baza art. 485 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu inculpatul cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal şi uz de fals prevăzută de art. 323 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 473/P/2018. În baza art. 335 alin 1 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pentru inculpatul pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 323 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal stabileşte pentru inculpatul pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art. 38 alin 2 Cod penal şi a art. 39 alin 1 litera b) din Codul penal, contopeşte pedepsele mai sus stabilite, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu şi fix de 1/3 din totalul celeilalte pedepse, respectiv 2 luni închisoare, urmând ca inculpatului să îi fie stabilită în final pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare În baza art. 83 alin. (1) Noul cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din Codul penal cu privire la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei şi executarea acesteia în întregime în caz de nerespectare cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse şi de săvârşire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 25 alin. 3 din Codul de procedură raportat la art. 404 alin. 4 Cod procedură dispune desfiinţarea permisului de conducere având seria M4102385-F – aflat în original la fila 41 din dosarul de urmărire penală. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei aferentă fazei de urmărire penală şi suma de 100 lei aferentă fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.05.2018.
Hotarare 258/2018 din 30.05.2018