C******** V*******
ReclamantA******** D* P********** L********* B*** 1** C****** T******
PârâtAdmite cererea, astfel cum a fost completată. Obligă pârâta să comunice reclamantului următoarele înscrisuri ce ţin de activitatea asociaţiei, respectiv: - actele care au stat la baza constituirii asociaţie de proprietari (Cererea pentru dobândirea personalităţii juridice a asociaţiei de proprietari; Statutul asociaţiei de proprietari; Acordul de asociere al asociaţiei de proprietari; Procesul-verbal al adunării generale de constituire a asociaţiei de proprietari; hotărârea judecătorească în baza căreia asociaţia a dobândit personalitate juridică); - modificările sau completările Statutului asociaţiei (dacă au existat), împreună cu dovada înregistrării la instituţiile competente; - documentele care au fost necesare şi au stat la baza numirii în funcţia de preşedinte a domnului CD; - documentele care au fost necesare şi au stat la baza numirii în funcţia de administrator a domnului BM; - registrul de procese-verbale al adunărilor generale, de la constituirea asociaţiei de proprietari şi până în prezent, împreună cu deciziile scrise ale comitetului executiv pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor adoptate în adunările generale (dacă au existat); - convocările la toate adunările generale, de când a fost constituită asociaţia şi până în prezent, împreună cu dovada convocării; - dovada comunicărilor către proprietarii din blocul 12D cartier Trivale, a hotărârilor adoptate în cadrul adunărilor generale, pentru toate adunărilor generale de la constituirea asociaţiei şi până în prezent; - dovada comunicărilor către proprietarul apartamentului nr. ......, numitul CV (reclamant în prezenta cauză), a hotărârilor adoptate în cadrul adunărilor generale, pentru toate adunărilor generale de când a fost constituită asociaţia şi până în prezent; - filele din registrul de decizii al comitetului executiv (registru prevăzut în art. 30 alin 3 din Legea 230/2007), şi de pe toate filele proceselor-verbale ale şedinţelor comitetului executiv, de la constituirea asociaţiei de proprietari şi până în prezent; - rapoartele comisiei de cenzori cu verificările anuale ale activităţii administratorului, de la constituire şi până în prezent; - contractele cu titlu oneros şi cu titlu gratuit încheiate de asociaţie de când preşedinte este Crivăţ Dorel (indiferent dacă mai sunt în curs sau nu mai sunt în desfăşurare); - înscrisurile redactate de către administratorul BM cu venituri încasate, precum şi cheltuielile aferente, semestrial, adică raportul afişat la avizierul asociaţiei de proprietari (aşa cum prevede art. 13 din Legea 230/2007), de când a fost ales administrator BM; - documentele prin care asociaţia, prin organele sale de conducere, şi-a dat acceptul/acordul/refuzul cu privire la schimbarea aspectului exterior al clădirii şi la modificările exterioare/interioare din apartamente şi dovada înregistrării la instituţiile abilitate (conform art. 11 alin 1 şi 2 din Legea 230/2007); - filele afişate lunar la întreţinere în panoul de pe scară (parter) cu calculul datoriei către asociaţie al fiecărui apartament de pe scară, de când este administrator BM şi până în prezent; - registrul în care se înregistrează cererile proprietarilor către asociaţie, de la constituirea asociaţiei şi până în prezent; - actele comunicate de către pârâtă Primăriei Piteşti - compartimentul responsabil cu asociaţiile de proprietari, de când a fost constituită asociaţie de proprietari şi până în prezent; - actele comunicate de către pârâtă Judecătoriei Piteşti - compartimentul responsabil cu asociaţii de proprietari, de când a fost constituită asociaţie de proprietari şi până în prezent. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 100 lei taxă judiciară de timbru şi 400 lei onorariu avocat, astfel cum este redus de instanţă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată azi, 05.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 642/2019 din 05.02.2019Amână pronunţarea pentru data de 05.02.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2019. .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2019Încuviinţează pentru reclamantul CV probele solicitate prin cererea de chemare în judecată şi anume proba cu înscrisuri, interogatoriu şi înregistrarea audio depusă pe suport informatic la fila 12 la dosar pentru dovedirea refuzului pârâtei de a înmâna documentele solicitate. Încuviinţează pentru pârâta A******** D* P********** L********* B*** 1** C****** T****** proba solicitată prin întâmpinare şi anume proba cu înscrisuri. Respinge proba testimonială solicitată de reclamant ca nefiind utilă soluţionării cauzei. Pune în vedere pârâtei A******** D* P********** L********* B*** 1** C****** T****** prin apărător să precizeze care ar fi costurile fotocopierii dosarelor şi documentelor solicitate de reclamant prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea precizatoare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.01.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2018
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Respinge cererea formulată de apărătorul pârâtei prin care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia dosarul. Ia act de faptul că reclamantul C.V şi-a completat cererea de chemare în judecată la acest termen de judecată cu două noi petite Admite cererea formulată de apărătorul pârâtei prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a depune întâmpinare. Pune în vedere pârâtei prin apărător să depună la dosarul cauzei, întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.12.2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2018
Incheiere de sedinta din 15.10.2018