C*** D* A******** D* S******* S****** – P*** R***** L****
ReclamantC******* C*********
PârâtAdmite acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE SUCEAVA în contradictoriu cu pârâta CRÎ?MARIU CONSTANTIN. Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 27 lei compusă din 20 lei reprezentând debit principal restant şi a sumei de 7 lei constând în accesorii calculate pentru un număr de 1046 zile întârziere. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin grefa instan?ei, astăzi, data de 15.11.2019.
Hotarare 5054/2019 din 15.11.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 15.11.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2019Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă. Se va reveni cu adresă către reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Suceava pentru a face dovada internării nedeclarate.
Incheiere de sedinta din 14.06.2019Se va emite adresă către reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Suceava pentru a pentru a formula precizări în sensul de a indica modul de calcul al debitului principal ?i mod calcul accesoriu , precum ?i motivele de fapt ?i de drept cu privire la solicitarea de a se calcula accesoriile, sub sanc?iunea suspendării judecăţii cauzei prevăzută de art. 242 al. 1 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 29.03.2019