S*** V***** S**
DebitorA******** C*** R****
CreditorA******* I******
CreditorC***** G***
CreditorD********* I*****
CreditorAdmite cererea formulată de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă „Ciupercă Aurelia”, (date). În baza art. 175 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 dispune închiderea procedurii de reorganizare privind pe debitoarea VIPROD S.R.L. (date). Potrivit art. 141 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, dispune reinserţia VIPROD S.R.L. în activitatea economică. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. În baza art. 179 din Legea nr. 85/2014, dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa. Dispune ca sentinţa de închidere a procedurii de reorganizare a debitoarei să fie notificată şi tuturor creditorilor, prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.06.2022.
Hotarare 681/2022 din 03.06.2022Amână cauza în vederea derulării planului de reorganizare al debitoarei SC VIPROD S.R.L.
Incheiere de sedinta din 08.04.2022Amână cauza în vederea derulării planului de reorganizare al debitoarei SC VIPROD S.R.L.
Incheiere de sedinta din 14.01.2022Amână cauza în vederea derulării planului de reorganizare al debitoarei SC VIPROD S.R.L.
Incheiere de sedinta din 22.10.2021Amână cauza în vederea derulării planului de reorganizare al debitoarei SC VIPROD S.R.L.
Incheiere de sedinta din 18.06.2021Ia act de raportul de activitate nr. 170/20.04.2021, întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi amână cauza în vederea derulării planului de reorganizare al debitoarei SC VIPROD S.R.L.
Incheiere de sedinta din 23.04.2021Ia act de raportul de activitate nr. 64/10.02.2021, întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi amână cauza în vederea derulării planului de reorganizare al debitoarei SC VIPROD S.R.L. Acorda termen de judecată la data de 23.04.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 12.02.2021Ia act de raportul de activitate nr. 669/27.11.2020 şi înscrisurile aferente acestuia întocmite de administratorul judiciar al debitoarei şi în vederea continuării procedurii de reorganizare conform planului aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic, dispune amânarea cauzei. Acordă termen de judecată la data de 12 februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 04.12.2020Amâna cauza în vederea derulării planului de reorganizare a debitoarei SC VIPROD S.R.L. şi acordă termen la data de 04 decembrie 2020. Cu privire la cererile formulate de EL CASIO COM S.R.L.: Respinge cererea de repunere în termenul de depunere a cererii de admitere a creanţei, formulată de creditorul EL CASIO COM S.R.L., ca neîntemeiată. Respinge cererea creditorului EL CASIO COM S.R.L. de admitere a creanţei, ca fiind tardiv formulată. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Ialomiţa. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.11.2020.
Incheiere de sedinta din 06.11.2020Pune în vedere administratorului judiciar al debitoarei să analizeze şi să dispună măsurile ce se impun potrivit legii cu privire la cererea de admitere a creanţei formulată de SC EL CASIO COM SRL, ce i-a fost transmisă de către instanţă la data de 18.09.2020. De asemenea, ia act de procesul verbal al Adunării Creditorilor debitoarei S*** V***** S** nr. 570/17.09.2020 şi de raportul privind modalitatea în care au fost îndeplinite obligaţiile de către administratorul judiciar nr. 580/23.09.2020. În ceea ce priveşte solicitarea administratorului judiciar, ca judecătorul sindic să se pronunţe cu privire la confirmarea planului modificat, având în vedere că la 3 şedinţe ale Adunării Generale a Creditorilor nu s-a reuşit constituirea în mod legal a acestei şedinţe, judecătorul sindic reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar. Conform acestor text de lege, atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar, iar deciziile manageriale ale administratorului judiciar pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori prin organele acestuia. Faţă de considerentele anterior expuse, judecătorul sindic apreciază că modificarea planului de reorganizare privind pe VIPROD SRL este o chestiune de oportunitate, aspect asupra căruia judecătorul sindic nu este autorizat de lege să se pronunţe, astfel că respinge solicitarea administratorului judiciar. Pentru îndeplinirea măsurilor din planul de reorganizare a SC VIPROD SRL, amână cauza. Acordă termen la data de 6 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 25.09.2020Ia act de raportul de activitate nr. 512/24.08.2020 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi dispune amânarea cauzei. Acordă termen de judecată la data de 25 septembrie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 august 2020.
Incheiere de sedinta din 28.08.2020Ia act de raportul de activitate nr. 273/20.05.2020 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi de înscrisurile depuse la dosar de către administratorul judiciar, privind situaţiile încasărilor şi plăţilor efectuate prin casă şi prin bancă în lunile martie şi aprilie 2020. Ia act şi de adresele ataşate raportului de activitate de către administratorul judiciar, respectiv de adresa nr. 265/13.05.2020, a administratorului judiciar către A******** C*** R****, de adresa Băncii Transilvania din care rezultă că, în ceea ce îl priveşte pe acest creditor, planul de reorganizare a fost respectat până la data de 15.05.2020. De asemenea, ia act de adresa C.E.C. Bank nr. 3870/14.05.2020 din care rezultă că nu se înregistrează restanţe faţă de aceasta, în calitate de creditoare a debitoarei VIPROD S.R.L. Ia act şi de Tabelul nominal plăţi-creanţe salariale, tranşa 4, conform planului de reorganizare depus de VIPROD S.R.L. şi atrage atenţia asupra importanţei respectării planului de reorganizare şi în ceea ce priveşte achitarea creanţei către A******** C*** R****, conform respectivului plan, aprobat în condiţiile legii. În vederea derulării planului de reorganizare al debitoarei S.C. VIPROD S.R.L., dispune amânarea cauzei. Acordă termen de judecată la data de 28 august 2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2020.
Incheiere de sedinta din 22.05.2020Ia act de raportul de activitate nr. 165/11.03.2020 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi în vederea derulării planului de reorganizare al S.C. VIPROD S.R.L., va dispune amânarea cauzei. Acordă termen de judecată la data de 22 mai 2020.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020Ia act de raportul de activitate nr. 48/27.01.2020 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi în vederea continuării procedurii de reorganizare conform planului aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic, va dispune amânarea cauzei. Acordă termen de judecată la data de 13 martie 2020.
Incheiere de sedinta din 31.01.2020Ia act de raportul de activitate nr. 562/02.12.2019 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi în vederea continuării procedurii de reorganizare conform planului aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic, dispune amânarea cauzei. Ia act de punctul de vedere şi înscrisurile depuse de administratorul judiciar cu privire la cererea de plată cu prioritate a sumei de 5.000 lei în sensul că această amendă a fost achitată de societatea debitoare după cum urmează: suma de 2.410,00 lei la data de 18.07.2019, prin virament bancar, suma de 2.585,00 lei la data de 19.07.2019, prin chitanţa seria TS391 nr. 10000379322, iar suma de 5 lei la data de 11.06.2019 prin CompD. Acordă termen de judecată la data de 31 ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 06.12.2019Ia act de raportul de activitate nr. 468/22.10.2019 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi în vederea continuării procedurii de reorganizare conform planului aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic, va dispune amânarea cauzei. Ia act de cererea de plată cu prioritate a amenzii în cuantum de 5.000 lei formulată în cauză de către D.G.R.F.P. PLOEŞTI – A.J.F.P. IALOMIŢA, precum şi de faptul că aceasta a fost comunicată administratorului judiciar care urmează să procedeze conform dispoziţiilor legale. Acordă termen de judecată la data de 6 decembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 25.10.2019Ia act de raportul de activitate nr. 427/24.09.2019 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi constată că debitoarea, în urma activităţii desfăşurate, şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin planul de reorganizare sens în care a achitat prima tranşă stabilită prin graficul de rambursare creanţe în perioada 07.08.2019 – 08.08.2019, astfel cum rezultă din dovezi dovezile anexate la raport. În vederea continuării procedurii de reorganizare conform planului aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic, dispune amânarea cauzei şi ia act că următoarea tranşă este stabilită pentru data de 15.11.2019. Totodată, pune în vedere administratorului judiciar să se prezinte la instanţă pentru a semna raportul întocmit Acordă termen de judecată la data de 25 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019Ia act de raportul de activitate nr.300/02.07.2019 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei şi în vederea derulării planului de reorganizare al debitoarei acordă termen la 27.09.2019.
Incheiere de sedinta din 05.07.2019În baza art. 139 alin. (1) lit. C din Legea nr. 85/2014 confirmă planul de reorganizare a debitoarei S.C. VIPROD S.R.L. în insolvenţă, propus de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă „Ciupercă Aurelia”. Face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte termen de control la 05.07.2019. Cu drept la apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Ialomiţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2019.
Hotarare intermediara 646/2019 din 10.05.2019Ia act de raportul de activitate nr. 100/13.03.2019 întocmit de administratorul judiciar al debitoarei. De asemenea ia act de tabelul definitiv al creanţelor întocmit de administratorul judiciar după rămânerea definitivă a sentinţei pronunţată în dosarul nr. 502/98/2018/a3, precum şi că administratorul judiciar a întocmit planul de reorganizare privind pe debitoarea S.C. VIPROD S.R.L.. Totodată, ia act că a fost convocată adunarea generală a creditorilor pentru data de 16.04.2019 având ca ordine de zi aprobarea planului de reorganizare. În vederea aprobării planului de reorganizare, dispune amânarea cauzei la data de 10 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 15.03.2019Ia act de raportul întocmit de administratorul judiciar şi dispune amânarea cauzei pentru rămânerea definitivă a tabelului crean?elor, precum şi în vederea depunerii unui plan de organizare a activităţii S.C. VIPROD S.R.L., având în vedere faptul că dosarul nr. 502/98/2018/a3 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor, are termen de judecată la data de 4 februarie 2019. Acordă termen la data de 15 martie 2019.
Incheiere de sedinta din 01.02.2019Ia act de raportul întocmit de administratorul judiciar şi pentru rămânerea definitivă a tabelului creanţelor , precum şi în vederea depunerii unui plan de organizare a activităţii S.C. VIPROD S.R.L., dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 1 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 07.12.2018Pentru rămânerea definitivă a tabelului crean?elor şi în vederea depunerii unui plan de organizare a activităţii S.C. VIPROD S.R.L., dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 7 decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 12.10.2018Ia act de înscrisurile depuse de administratorul judiciar al debitoarei. Admite cererea de amânare formulată de administratorul judiciar C.I.I. Ciupercă Aurelia şi amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 07.09.2018Pentru soluţionarea contestaţiilor formulate atât împotriva tabelului preliminar al creanţelor, cât şi a contestaţiei formulată împotriva raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, precum şi pentru continuarea procedurii, dispune amânarea cauzei. Acordă termen la data de 7 septembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.06.2018Respinge opoziţia la deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei VIPROD S.R.L. (date), opoziţie formulată de AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN (date), ca neîntemeiată. Cu drept la apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Ialomiţa. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26.04.2018.
Hotarare intermediara 553/2018 din 26.04.2018În baza art. 66 alin 1 rap. la art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, admite cererea formulată de debitoarea VIPROD S.R.L., cu sediul social în municipiul Slobozia, strada Gării, nr. 3, judeţul Ialomiţa, înregistrată la O.R.C. Ialomiţa sub nr. J21/29/1994, având CUI 5167868, reprezentată de administrator social COJOCARU VIOREL şi dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva acesteia. În baza art. 45 alin. 1 lit. d) coroborat cu art. 57 alin. 1 şi art. 73 din Legea nr. 85/2014, desemnează administrator judiciar provizoriu al debitoarei pe CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ „CIUPERCĂ AURELIA”, cu sediul în municipiul Slobozia, b-dul. Unirii, bloc E.15, scara B, apartament 3, judeţul Ialomiţa, stabilind o remuneraţie provizorie de 2000 lei pe toată durata procedurii, sub condiţia justificării cheltuielilor şi depunerii raportului prevăzut de art. 59 din aceeaşi lege, la fiecare termen, cu posibilitatea corectării cuantumului în raport de volumul de activitate prestat. Dispune administratorului judiciar să îndeplinească atribuţiile prevăzute de lege şi prezenta sentinţă, urmând să emită şi notificările conform art. 100 rap. la art. 73 din Legea nr. 85/2014. În baza art. 83 alin. 2, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de deschidere a procedurii, toate actele şi corespondenţa emise de debitor sau de administratorul judiciar vor cuprinde, în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi franceză, menţiunea în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective. În baza art. 92 din aceeaşi lege, administratorul judiciar va întocmi raportul până la data de 02 MAI 2018. Stabileşte termen-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţei asupra averii debitoarei la data de 7 MAI 2018. Stabileşte termenul pentru verificarea creanţelor, de întocmire şi publicare în BIP a tabelului preliminar al creanţelor la data de 21 MAI 2018. Stabileşte termen pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului creanţelor la data de 8 IUNIE 2018. Administratorul judiciar va convoca, va conduce şi va asigura secretariatul şedinţelor adunărilor creditorilor, urmând să convoace prima adunare a creditorilor cu respectarea dispoziţiilor art.100 lit. e) din Legea nr. 85/2014. Dispune administratorului judiciar să întocmească şi să depună până la data de 04 MAI 2018, un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea. Conform art. 74 din aceeaşi lege, în termen de 10 zile de la prezenta, debitoarea este obligată prin administratorul său să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin 1 din aceeaşi lege. În temeiul art. 39 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Prezenta sentinţă se va notifica de către administratorul judiciar debitoarei, creditorilor, Oficiului Registrului Comerţului, organului financiar local, O.C.P.J. dacă debitoarea are bunuri supuse intabulării, băncilor la care are conturi deschise. Dispune comunicarea prezentei debitoarei, administratorului judiciar, instanţelor arondate Tribunalului Ialomiţa şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Stabileşte termen intermediar pentru examinarea stadiului procedurii la data de 08 IUNIE 2018. Creditorii pot formula opoziţii la deschiderea procedurii în termen de 10 zile de la primirea notificării, administratorul judiciar urmând să facă această menţiune în conţinutul notificării şi stabileşte termen pentru soluţionarea opoziţiei/opoziţiilor: 10 zile calculate în raport de expirarea termenului pentru depunerea lor. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, realizată prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolventa. Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.04.2018.
Incheiere de sedinta din 13.04.2018