B***** S****
PetentO***** S***** S*****
IntimatD******* S****** M********
IntervenientRespinge ca neîntemeiată. plângerea contravenţională formulată de petentul Borugă Sorin, în contradictoriu cu intimata O***** S***** S***** şi intervenientul forţat Direcţia Silivică Mehedinţi, având ca obiect procesul verbal de contraven?ie seria CCS nr.0536449 din data de 11.04.2018. Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, data de 25.02.2019.
Hotarare 653/2019 din 25.02.2019Amână pronunţarea la 25.02.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2019Se continuă administrarea probelor. Se emite adresă cătreSecţia 2 Poliţie Şimian.
Incheiere de sedinta din 16.01.2019Faţă de lipsa nejustificată a martorului Enache Monica Emilia la acest termen de judecată, în temeiul art.313 alin.(1) Cod procedură civilă, urmează să dispună citarea martorului şi emiterea unui mandat de aducere, cu menţiunea că în caz de neprezentare se poate aplica amendă judiciară.
Incheiere de sedinta din 14.11.2018Dispune introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat D******* S****** M******** şi citarea cu copie de pe actele din dosar cu menţiunea de a arătatexcepţiile, dovezile şi celelalte mijloace de apărare până la următorul termen de judecată
Incheiere de sedinta din 11.10.2018Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu invocată de intimată ca neîntemeiată. Amână judecata cauzei pentru data de 11.10.2018 pentru când se vor cita părţile. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, data de 06.09.2018.
Incheiere de sedinta din 06.09.2018