Ş***** D** P****
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de inculpatul Şecman Dan Petru împotriva sentinţei penale nr. 119/06.09.2018 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în rejudecare: Stabileşte în sarcina inculpatului o pedeapsă de 3.375( trei mii, trei sute, şaptezeci şi cinci) lei amendă penală, reprezentând un număr de 135 zile amendă a câte 25 lei/zi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin.(1) Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală. În baza art. 83 Cod penal, amână aplicarea pedepsei de mai sus, termenul de supraveghere fiind de 2 ani, conform art. 84 Cod penal. În baza art.85 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 Cod penal, referitoare la cazurile revocării amânării aplicării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din 19.11,2018.
Hotarare 1035/2018 din 19.11.2018În baza art.391 Cod procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii la data de 19.11.2018. Pronunţată în şedinţa publică din 12.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2018