U******* A************ T********** O*** B**** H********
Intimat ReclamantB****** D******
Apelant PârâtRespinge apelul declarat de către apelantul-pârât B****** D****** cu domiciliul în sat Slasoma, comuna Padina, judeţ Mehedinţi împotriva sentinţei civile nr. 723/23.05.2018 pronunţată de către Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 5058/208/2017în contradictoriu cu intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Băile Herculane cu sediul în Băile Herculane, str. Mihai Eminescu, nr. 10, judeţ Caraş-Severin, având ca obiect autorizare desfiinţare lucrări. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 14.02.2019.
Hotarare 71/2019 din 14.02.2019Încuviinţează cererea de probaţiune cu cele două fotografii, solicitată de către reprezentantele apelantului-pârât. Respinge cererea de probaţiune cu efectuarea unei adrese către Primăria Băile Herculane în comunicării stadiului în care se află soluţionarea cererii formulată de pârât. Stabileşte în sarcina pârâtului administrarea în cauză a acestei probe şi pune în vedere reprezentantelor pârâtului să facă diligenţe în acest sens. Amână cauza la data de 14.02.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, apelantul-pârât prin reprezentanţi convenţionali, iar intimata-reclamantă UAT Băile Herculane în baza art. 229 Cod proc.civ.. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.11.2018.
Incheiere de sedinta din 15.11.2018