A******** C***************
Intimat ReclamantA******** C*************** C* D********* A*** L* C****** D* A***** B***** A*****
IntimatS* E****** R****** A******** R********** S*
Recurent PârâtS* E****** R****** A******** R********** S* - S******** T**** J**
Recurent PârâtM****** L**** - M******
Intimat IntervenientAdmite recursul . Casează decizia .Admite apelul .Schimbă în parte sentinţa în sensul că obligă pârâtele la penalizăţi de întârziere de 0,2% pe zi , începând după expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, prevăzute de art, 37 alin.4 din Norma nr. 23/2014. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.Definitivă .
Hotarare 348/2019 din 23.05.2019În temeiul dispoziţiilor art.520 alin.4 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea dosarului nr.2658/1/2018 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.
Incheiere suspendare din 15.11.2018Amână judecarea cauzei la data de 15 noiembrie 2018, C2R – ora 9,30, pentru când se vor pune în discuţia părţilor efectele HP nr.52/2018 şi ale deciziei Curţii Constituţionale nr.454/04.07.2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 836/01.10.2018, precum şi încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art.488 din Codul de procedură civilă, iar intimata intervenientă MIHAILA LUIZA – MIHAELA se va cita cu această menţiune. În temeiul art.229 alin. 1 Cod procedură civilă, recurentele pârâte şi intimata reclamantă A******** C*************** nu vor mai cita în tot cursul judecăţii la această instanţă, fiind prezumate a cunoaşte termenele ulterioare.
Incheiere de sedinta din 04.10.2018