A**** A*** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtM***** I****
IntervenientAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ACTIV AUTO S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE-REASIGURARE S.A. şi intervenientul for?at M***** I****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.924,75 lei, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere aferente debitului men?ionat mai sus, calculate de la data de 15.03.2017 şi până la data achitării efective a debitului. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către creditoare a sumei de 625,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 10.05.2019.
Hotarare 2956/2019 din 10.05.2019Amână pronunţarea, pentru data de 10.05.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.05.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.05.2019Amână pronunţarea, pentru data de 02.05.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.04.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.04.2019Amână pronunţarea, pentru data de 19.04.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2019în vederea comunicării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 22.02.2019lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 11.01.2019faţă de lipsa raprotului de expertiză
Incheiere de sedinta din 09.11.2018faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 28.09.2018în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 15.06.2018pentru a se comunica cererea de chemare în judecată, întâmpinarea şi înscrisurile intervenientului
Incheiere de sedinta din 20.04.2018